Palm Springs International Film Society a anunţat, miercuri, după anularea galei de decernare a Palm Springs Film Awards, că întreg festivalul de film nu va mai fi organizat în 2022, potrivit Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Pe baza creşterii actuale a cazurilor de Covid, Palm Springs International Film Society a anunţat că Festivalul de Film nu va avea loc anul acesta în perioada 7-17 ianuarie. Acest lucru vine după anularea ceremoniei premiilor din 6 ianuarie. După o analiză atentă, Film Society crede că este decizia responsabilă pentru a asigura siguranţa realizatorilor şi a personalului. Cei care au achiziţionat bilete şi abonamente la festival îşi vor primi banii înapoi”, se arată în comunicat. 

Palm Springs ShortFest este programat să aibă loc între 21 şi 27 iunie 2022. 

Festivalul şi gala vor reveni în ianuarie 2023.

Organizatorii au anunţat că au încheiat un parteneriat cu „Entertainment Tonight” pentru a sărbători câştigătorii şi că detaliile urmează să fie anunţate. „Sperăm să revenim la un eveniment cu prezenţă fizică în 2023”.

Actriţele Kristen Stewart, Penélope Cruz, Jennifer Hudson şi Jessica Chastain, regizoarea Jane Campion şi filmele „Belfast” şi „King Richard” se numără între laureaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.