Actorul Ewan McGregor va juca rolul Danny Torrance în adaptarea Warner Bros. a romanului lui Stephen King, "Doctor Sleep", continuarea clasicului "The Shining", scrie revista Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit surselor, King ar fi aprobat distribuţia cu McGregor. 

Mike Flanagan, care a realizat şi adaptarea romanului lui Stephen King "Gerald's Game" pentru Netflix, va fi regizorul noului film. Partenerul de producţie al lui Flanagan, Trevor Macy, va produce alături de Jon Berg de la Vertigo Entertainment.

Flanagan este cunoscut pentru filmele horror ca "Oculus" (2013), "Before I Wake" (2016) şi "Ouija: Origin of Evil" (2016).

Povestea este centrată pe Dan Torrance, care este un alcoolic furios cu puteri psihice care lucrează într-un hospice, unde îi ajută pe pacienţii pe moarte şi capătă porecla de "Dr. Sleep". În viaţa sa intră Abra Stone, o fetiţă cu propriile abilităţi psihice şi Torrance este prins într-o luptă cu un grup de răpitori criminali. Povestea culminează cu o luptă pe site-ul Overlock Hotel, istoricul edificiu din "The Shining". 

Pentru Warner Bros., "Doctor Sleep" urmează succesului "It", o altă adaptare după o scriere a lui Stephen King, care a generat încasări de peste 700 de milioane de dolari la nivel mondial.

Ewan Gordon McGregor, născut pe 31 martie 1971, în Perth, este actor de teatru, film şi televiziune. A devenit cunoscut graţie rolului unui dependent de heroină, Mark Renton, în filmul "Trainspotting" (1996), devenind apoi un star de talie mondială după ce a impresionat cu rolul unui cavaler Jedi, Obi-Wan Kenobi, în trilogia "Star Wars". A confirmat cu roluri interpretate în filme precum "Moulin Rouge!", "Salmon Fishing in the Yemen" şi "The Ghost Writer". A început să colaboreze cu UNICEF în anul 2004, cu ocazia filmărilor de la serialul britanic de televiziune "Long Way Roung", în timpul căruia a efectuat o călătorie cu motocicleta prin 12 ţări, care a inclus vizite în diverse proiecte umanitare pentru copii din Ucraina, Kazahstan şi Mongolia.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.