Prim-ministrul britanic Boris Johnson susţine că este bine ca în Ucraina să aibă loc concursul cântecului european Eurovision 2023.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În contextul în care Marea Britanie a fost prezentată ca putând găzdui ceremonia în ciuda unei victorii a Ucrainei la cea mai recentă ediţie, prim-ministrul britanic a spus sâmbătă că se opune. 

"Evident că mi-ar plăcea ca Eurovision să se desfăşoarea în ţara noastră, dar e drept că au câştigat şi că merită să-l organizeze şi cred că ei pot şi că trebuie", a declarat Johnson la Londra, revenit dintr-o vizită la Kiev, potrivit Reuters. 

"Eu cred că atât Kievul sau oricare alt oraş ucrainean sigur ar fi un loc fantastic pentru a organiza", a adăugat el. "Într-un an, situaţia va fi bună în momentul în care va avea loc concursul Eurovision şi sper că ucrainenii îl vor obţine". 

Potrivit regulamentului, ţara care câştigă Eurovision este gazda următoarei ediţii. Victoria grupului ucrainean Kalush Orchestra în luna mai la Torino, în plină ofensiva rusă împotriva Ucrainei, a pus problema capacităţii Ucrainei de a organiza ediţia din 2023 în deplină siguranţă.

Autorităţile şi-au exprimat imediat dorinţa de a organiza Eurovision 2023 pe teritoriul lor. Cu toate acestea, Uniunea Europeană de Radiodifuziune a anunţat vineri că nu au fost îndeplinite condiţiile de securitate pentru a lua în considerare un concurs 2023 în Ucraina şi că au fost lansate discuţii cu postul britanic BBC. 

Sam Ryder, candidatul Regatului Unit la ediţia din 2022, a ocupat locul al doilea. 

Ucraina a criticat imediat această decizie: "Solicităm negocieri suplimentare pentru găzduirea Eurovision 2023 în Ucraina”, a declarat vineri seară Oleksandre Tkatchenko, ministrul ucrainean al Culturii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.