Cineastul Emir Kusturica, dublu câştigător al trofeului Palme d'Or, spune că cel mai recent film al său, ”On the Milky Road”, a fost respins la Cannes 2016 din cauza faptului că el este un susţinător al preşedintelui rus Vladimir Putin, informează site-ul publicaţiei americane The Hollywood Reporter.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cineastul i-a acuzat pe organizatorii Festivalului de Film de la Cannes de partizanat politic, deoarece filmul său ”On the Milky Road” nu a fost inclus în selecţia oficială a festivalului de pe Croazetă din cauza sprijinului său pentru preşedintele Putin.

”În ultima vreme, politica s-a amestecat tot mai mult şi tot mai des în felul în care Festivalul de Film de la Cannes funcţionează”, a declarat regizorul sârbo-bosniac, citat de agenţia de presă Russian News Service. ”Am bănuieli că cineva a dat ordinul ca filmul meu să nu fie acceptat”, a adăugat Emir Kusturica.

Regizorul a recunoscut însă faptul că filmul lui a fost expediat organizatorilor la o zi după expirarea termenului-limită, dar, potrivit spuselor sale, acest fapt nu a reprezentat niciodată o problemă la ediţiile precedente ale festivalului. 

”Filmul a fost trimis, dar nimeni nu l-a vizionat”, a spus Kusturica, considerând că depăşirea termenului oficial de predare a propunerilor pentru selecţia oficială de la Cannes a fost un simplu pretext.

Săptămâna trecută, Emir Kusturica a susţinut un concert la Paris cu trupa sa, No Smoking Orchestra, deschizând show-ul cu imnul de stat al Rusiei.

De-a lungul ultimilor ani, Kusturica şi-a exprimat în repetate ocazii sprijinul pentru Putin şi pentru politicile adoptate de Kremlin în Ucraina. Anul trecut, cineastul a primit interdicţie de a vizita Ucraina, unde ar fi trebuit să susţină un concert cu trupa lui.

Filmul ”On the Milky Road”, în care joacă Monica Bellucci şi regizorul însuşi, va avea premiera rusească la Festivalul Bridge of Arts, la sfârşitul lunii august. Bazându-se pe segmentul regizat de Kusturica în antologia ”Words With Gods”, filmul prezintă perioada critică din viaţa unui bărbat şi a ţării sale.

Emir Kusturica, născut pe 24 noiembrie 1954, este un cineast născut într-o familie sârbo-musulmană din Sarajevo. A câştigat de două ori trofeul Palme d'Or de la Cannes cu filmele ”Tata în călătorie de serviciu” (1985) şi ”Underground” (1995). A fost nominalizat la trofeul Palme d'Or şi cu filmele ”Vremea ţiganilor” (1998) - pentru care a câştigat premiul pentru regie - ”Viaţa e un miracol” (2004) şi ”Promisiunea” (2007). A câştigat Premiul Special al Juriului de la Berlin cu filmul ”Arizona Dream” (1992) şi a câştigat Leul de Argint la Festivalul de Film de la Veneţia cu lungmetrajul ”Pisica albă, pisica neagră” (1998).

Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 11 - 22 mai. Juriul competiţiei oficiale va fi prezidat de cineastul australian George Miller.
Actorul francez Laurent Lafitte a fost desemnat prezentator principal al ceremoniilor oficiale.

Lungmetrajul ”Café Society”, de Woody Allen, va fi proiectat în deschiderea celei de-a 69-a ediţii a Festivalul de Film de la Cannes, pe 11 mai.

Înfiinţat în 1946, Festivalul de Film de la Cannes este considerat unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din lume, fiind organizat în fiecare an în luna mai, la Palais des Festivals et des Congres.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.