Debbie Harry, solista grupului Blondie, a anunţat că îşi va lansa prima carte de memorii, „Face It”, pe 1 octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Volumul este o privire asupra carierei şi vieţii artistei, cuprinzând imagini inedite, dar şi lucrări realizate de fani.

Cartea, scrisă în colaborare cu jurnalista Sylvie Simmons, va fi publicată de HarperNonFiction şi Dey Street Books.

Într-un comunicat de presă, Harry a transmis: „Nu am vrut, dar am făcut-o. Mai sunt multe poveşti pe care să le spun. Unele amuzante, altele înfricoşătoare. Dacă «Face It» va prinde la public, atunci voi spune mai multe din povestea Blondie, precum momentul în care le-am cunoscut pe Rita Hayworth şi Penny Singleton în culisele Greek Theatre din Los Angeles”.

„Această carte este biografică şi acoperă mulţi ani. Ştiu că va ridica întrebări pentru că, punând astea laolaltă, am realizat că am dus o viaţă foarte plină şi nu am avut cum să o cuprind într-un volum. Sunt pregătită pentru comentarii bune şi rele, la fel ca atunci când am scos un album sau am susţinut un concert mare. Nu am pielea tăbăcită, dar am un simţ al umorului destul de dezvoltat”, a mai spus artista în vârstă de 73 de ani.

Debbie Harry a pus bazele grupului Blondie împreună cu chitaristul Chris Stein, în 1974, la New York. Trupa a lansat 11 albume, cel mai recent fiind „Pollinator”, apărut în 2017. Grupul a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, în 2006.

Harry a lansat şi cinci albume solo şi a colaborat cu nume ca Talking Heads, Elvis Costello, Fall Out Boy şi Nick Cave.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.