Stephen Hillenburg, creatorul serialului de animaţie ”SpongeBob Pantaloni Pătraţi/ SpongeBob SquarePants”, produs şi difuzat de postul Nickelodeon, a dezvăluit că a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (ALS), informează huffingtonpost.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vreau ca oamenii să afle direct de la mine: Am fost diagnosticat cu ALS”, a declarat Stephen Hillenburg, un biolog marin şi animator american, în vârstă de 55 de ani, într-un comunicat publicat, luni, de revista Variety. ”Orice persoană care mă cunoaşte ştie deja că eu voi continua să lucrez la «SpongeBob SquarePants» şi la celelalte proiecte care mă pasionează atât timp cât voi putea. Eu şi familia mea suntem recunoscători pentru mesajele de iubire şi sprijin pe care ni le-aţi trimis. Vă cerem doar să ne respectaţi dreptul la viaţă privată în această perioadă dificilă”, a adăugat creatorul îndrăgitului serial animat.

Celebrul animator american a primit recent acest diagonistic din partea medicilor, a dezvăluit o sursă citată de revista Variety.

Stephen Hillenburg, fost biolog marin, l-a denumit iniţial ”Sponge, The Boy” pe celebrul personaj pe care l-a creat - un burete care vorbeşte foarte repede -, însă a decis să îi schimbe numele în ”SpongeBob SquarePants” din cauza unor drepturi de autor. Serialul ”SpongeBob SquarePants” a avut premiera în 1999, fiind difuzat în fiecare dimineaţă de sâmbătă. Succesul deosebit al serialului i-a determinat pe producătorii postului Nickelodeon să mute show-ul TV în primetime.

Stephen Hillenburg a fost recompensat pentru acest serial cu un premiu Daytime Emmy, o nominalizare la Annie Awards şi nouă nominalizări la Primetime Emmy Awards.

Celebrul animator are o soţie, Karen, şi un fiu, Clay, născut în 1998.

Serialul ”SpongeBob SquarePants” a stat şi la baza realizării a două filme pentru marele ecran, care au generat împreună încasări de peste 463 de milioane de dolari pe plan mondial.

Scleroza laterală amiotrofică (ALS) este cunoscută şi sub numele ”Boala lui Lou Gehrig”, după numele unui celebru jucător de baseball din echipa New York Yankees, care a murit din cauza acestei maladii în anul 1941. În ţările francofone, maladia este cunoscută şi sub numele ”Boala lui Charcot”. Ea atacă celulele nervoase, generând rigiditate musculară, spasme musculare şi agravarea treptată a stării fizice a pacientului, care suferă de dificultăţi de vorbire, înghiţire şi eventual respiraţie. Pacienţii cu ALS au o speranţă medie de viaţă cuprinsă între doi şi cinci ani după diagnosticare, potrivit ALS Association.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.