Comedia „În libertate/ En liberté”, cu Audrey Tautou în distribuţie, care a avut premiera anul trecut în Quinzaine des Réalisateurs, secţiune paralelă Festivalului de Film de la Cannes, va rula în cinematografele româneşti din 29 martie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Regizată de Pierre Salvadori, pelicula spune povestea lui Yvonne, tânăra văduvă a lui Santi, comisar de poliţie şi erou local. Când realizează că soţul ei nu este deloc un exemplu pentru fiul lor şi că un un bărbat nevinovat, Antoine, a făcut 8 ani de închisoare pentru faptele lui Santi, Yvonne vrea să facă tot ce poate pentru a-l ajuta pe acesta să se întoarcă la viaţa şi la soţia lui. Totul, mai puţin să spună adevărul. 

Din distribuţie fac parte Adèle Haenel, Pio Marmaï, Audrey Tautou şi Damien Bonnard.

„O conversaţie întâmplătoare cu mama a revitalizat proiectul. Ea mi-a spus: «Ştii, mamele sunt cele care construiesc imaginea taţilor. Mereu l-am descris pe tatăl tău puţin mai grozav, puţin mai blând, un pic mai puternic, un pic mai mult din orice era el de fapt». Aceste cuvinte mi-au rămas în minte. Ele au dus la ideea de a combina cele două subiecte: inocentul care iese din închisoare şi această femeie care încearcă să îi spună fiului adevărul despre tatăl lui în timpul poveştilor de seară”, a spus Pierre Salvadori, regizorul filmului.

Lungmetrajul a fost premiat pentru scenariu cu un trofeu Lumiére şi a primit nouă nominalizări la premiile César de anul acesta, inclusiv pentru „cea mai bună regie” şi „cel mai bun film”.

„En liberté” va fi distribuit în România de Independenţa Film.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.