Lungmetrajul „The Dead Don't Die”, comedie cu zombie regizată de Jim Jarmusch, va deschide cea de-a 72-a ediţie a Festivalul de Film de la Cannes, pe 14 mai, şi a fost selectat, de asemenea, în competiţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţiunea filmului este plasată în Centerville, un oraş mic unde orele în care este lumină sunt imprecise şi animalele au comportamente ciudate. Nimeni nu ştie exact de ce. Ştirile sunt înspăimântătoare, iar oamenii de ştiinţp sunt îngrijoraţi. Totuşi, ce este mai rău urmează să se întâmple.

Caracterizat de cineast ca având „cea mai mare distribuţie zombie dezasamblată”, în film joacă Bill Murray, Adam Driver, Tilda Swinton, Chloë Sevigny, Steve Buscemi, Danny Glover, Caleb Landry Jones, Rosie Perez, Iggy Pop, Sara Driver, RZA, Selena Gomez, Carol Kane şi Tom Waits.

Acesta va fi al 12-lea film al lui Jarmusch care va fi prezentat pe Croazetă. Doar în 2016, cineastul a avut două filme la Cannes: „Paterson”, cu Adam Driver, şi documentarul despre Iggy Pop şi Stooges, „Gimme Danger”.

„The Dead Don't Die” va fi lansat în cinematografe pe 14 iunie.

Festivalul de Film de la Cannes va avea loc în perioada 14 - 25 mai.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.