Cinematografele japoneze au fost redeschise weekendul trecut şi proiectează filme clasice precum „Ben-Hur”, „Wizard of Oz” şi „Blade Runner”, deoarece studiourile au amânat lansarea de lungmetraje pe fondul crizei sanitare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Oferim filme care sunt populare”, a declarat pentru Reuters un director al celui mai important lanţ de cinematografe din Japonia, Toho.

Cinematografele din Japonia, a treia cea mai importantă piaţă pentru cinema din lume, au înregistrat o scădere a veniturilor de 96% în luna aprilie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totalul box office-ului japonez, raportat de cei 12 mari distribuitori din această ţară, a fost în aprilie de doar 6,4 milioane de dolari. Aceasta este cea mai mică cifră raportată vreodată.

La reluarea activităţii, o importantă problemă a reprezentat-o programul. Astfel, directorii au găsit potrivit să prezinte producţii clasice, ca „Ben-Hur” (1959), „The Wizard of Oz” (1939), „East of Eden” (1955), „Bonnie and Clyde” (1969), „Blade Runner” (1982), „Westside Story” (1961), „Rio Bravo” (1959), „E.T. the Extra-Terrestrial” (1982) şi „The Shawshank Redemption” (1994).

În plus, rulează şi câteva filme japoneze, dar şi marele câştigător al premiilor Oscar de anul acesta, filmul sud-coreean „Parasite”.

Toho a mai anunţat marţi că va redeschide vineri alte 23 de cinematografe. 

Au fost luate măsuri de protecţie sanitară - reducerea capacităţii, distanţarea fizică a spectatorilor şi obligativitatea purtării măştilor, atât la nivelul personalului, cât şi al publicului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.