Primarul oraşului Rio de Janeiro a promis duminică să facă totul pentru o ediţie 2022 a carnavalului fără distanţare socială, bazându-se pe o vaccinare anti-Covid intensificată, după ce ediţia de anul acesta a fost anulată din cauza pandemiei, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cine va respecta distanţa la carnaval? Este ridicol să ceri un metru distanţă", a declarat Eduardo Paes într-un interviu public la Rio de Janeiro.                

"De acum şi până în noiembrie, vom vaccina toată populaţia din Rio de Janeiro cu două doze... După aceea nu vom mai avea probabil probleme privind restricţiile şi vom avea cu siguranţă carnaval, unul dintre cele mai mari, fără restricţii", a spus primarul. 

Oraşul de aproape 7 milioane de locuitori numără mai mult de 34.000 de decese şi 480.000 de cazuri de la debutul pandemiei, care a lovit Brazilia, a doua cea mai afectată ţară după Statele Unite cu aproape 600.000 de morţi.    

Rio de Janeiro a vaccinat deja 99,2% din populaţia cu vârste de peste 12 ani cu o doză şi 65,9% cu două doze.                

Autorităţile din Rio de Janeiro speră ca avansarea vaccinării în următoarele luni să permită organizarea de sărbători la sfârşitul anului.  

În ultimele săptămâni, edilul din Rio a aprobat evenimente-test, precum meciurile de fotbal sau serate fără purtarea măştilor, cu condiţia prezentării unui certificat de vaccinare sau a unui test negativ. 

De la 15 septembrie, un permis sanitar va fi obligatoriu pentru a vizita locuri turistice emblematice din Rio de Janeiro.                

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.