Lungmetrajul „Captain Marvel”, cu Brie Larson în rol principal, s-a menţinut pe primul loc în box office-ul românesc, după al doilea weekend de la premieră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul regizat de Anna Boden şi Ryan Fleck, din distribuţia căruia mai fac parte Samuel L. Jackson, Jude Law şi Annette Bening, a generat încasări de 1.318.218 lei.

Trei debuturi se află în top 10 al box office-ului românesc: comediile „Faci sau taci” şi „Cu ce ţi-am mai greşit noi, Doamne?” şi animaţia „Corgi, Căţeii reginei”.

Comedia „Faci sau Taci", regizată de Iura Luncaşu, cu Augustin Viziru, Codin Maticiuc, Diana Dumitrescu, Sandra Izbaşa, Gică Craioveanu şi Monica Bârlădeanu în distribuţie, a debutat pe locul al doilea în clasament, cu încasări de 605.425 de lei şi 29.126 de spectatori. Acţiunea filmului este centrată pe operaţiunea pusă la cale de Poliţia Română, cu autorităţile spaniole, pentru a demasca o organizaţie criminală şi a-l captura pe lider.

Animaţia „Corgi, Căţeii Reginei/ The Queen's Corgi", regizată de Ben Stassen, urmăreşte aventura lui Rex, cel mai iubit câine al familiei regale britanice. Rătăcit şi departe de palatul regal, el ajunge la un club de lupte pentru câini şi este forţat să se confrunte cu tot felul de rase canine, unele mai ciudate ca altele. În aventura de a se întoarce la stăpână, Rex se va îndrăgosti iremediabil şi se va descoperi pe sine altfel decât se credea. Filmul a debutat pe poziţia a treia, cu încasări de 481.267 de lei şi 24.595 de spectatori.

Comedia franceză „Cu ce ţi-am mai greşit noi, Doamne? Qu'est-ce qu'on a encore fait au bon Dieu?”, regizată de Philippe de Chauveron, a debutat pe locul al şaselea, cu încasări de 133.271 de lei şi 6.524 de spectatori. Filmul spune povestea unui cuplu catolic (interpretat de Christian Clavier şi Chantal Lauby) a cărui viaţă este dată peste cap atunci când toate cele patru fiice se căsătoresc cu bărbaţi ce au diferite origini şi religii.

Celelalte două debuturi din cinematografele româneşti - „Nu mă atinge-mă”, de Adina Pintilie, premiat anul trecut cu Ursul de Aur, şi „Pájaros de verano”, prezentat în Quinzaine des Réalisateurs în 2018 - s-au clasat pe locurile 11, respectiv 14, cu încasări de 79.305 lei şi 29.594 de lei. 

Comedia „Ce-şi doresc bărbaţii/ What Men Want”, cu Taraji P. Henson şi Tracy Morgan în distribuţie, a coborât două locuri, până pe patru, după ce, în al treilea weekend de la premieră, a fost vizionată de 13.239 de spectatori şi a generat încasări de 288.348 de lei.

Thrillerul „Ucide-i cu sânge rece/ Cold Pursuit”, cu Liam Neeson în rol principal, s-a clasat pe cinci, în coborâre un loc, după al patrulea weekend de la premieră, când a fost vizionat de 6.217 spectatori şi a generat încasări de 137.774 de lei.

Animaţia „Cum să-ţi dresezi dragonul 3/ How to Train Your Dragon: The Hidden World” s-a clasat pe locul al şaptelea, în coborâre o poziţie, după ce, în al şaptelea weekend de la premieră, a fost vizionată de 5.835 de spectatori şi a generat încasări de 120.184 de lei.

Lungmetrajul SF „Alita: Îngerul războinic/ Alita Battle Angel”, regizat de Robert Rodriguez, a coborât trei locuri, până pe opt, după al cincilea weekend de la lansare, când a generat încasări de 118.780 de lei şi a fost vizionat de 4.961 de spectatori.

Comedia „Oh, Ramona!”, de Cristina Iacob, a coborât şase locuri în clasamentul românesc, până pe nouă, după ce a generat încasări de 117.540 de lei şi a fost vizionată de 5.539 de spectatori în al cincilea weekend de la premieră.

„Green Book”, desemnat „cel mai bun film” la gala de anul acesta a premiilor Oscar, cu Viggo Mortensen şi Mahershala Ali în distribuţie, s-a clasat pe locul al zecelea, în coborâre trei poziţii, după ce a generat încasări de 83.201 lei, în al treilea weekend de la debutul pe marile ecrane româneşti, când a fost vizionat de 3.715 spectatori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.