Cântăreţul american de gospel Edwin Hawkins, creatorul versiunii de succes a piesei "Oh Happy Day", a murit în California la vârsta de 74 de ani, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Muzicianul premiat cu Grammy suferea de cancer pancreatic, a anunţat agentul său. 

"Oh Happy Day" este un imn religios din secolul al XVIII-lea. Însă Edwin Hawkins a creat în 1969 versiunea actuală, devenită un succes internaţional, cu vânzări de şapte milioane de discuri. 

Cântecul a fost cântat de Glenn Campbell şi Elvis Presley. 

Hawkins era privit ca pionier al muzicii gospel urbane. În cursul carierei sale, Edwin Hawkins a primit patru premii Grammy. 

Edwin Hawkins provenea dintr-o familie de muzicieni. Tatăl său a cântat la chitară hawaiană şi mama era pianistă. 

Hawkins a studiat design-ul interior la sfârşitul anilor 1960. A fost co-fondator al Northern California State Youth Choir. Primul lor album îmbina gospelul cu rhythm-and-blues, pe disc fiind inclusă şi melodia "Oh Happy Day".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.