Cântăreaţa canadiană Joni Mitchell, care va lansa săptămâna aceasta o colecţie de înregistrări de arhivă, a declarat într-un interviu publicat de The Guardian că încă se reface după anevrismul suferit în urmă cu cinci ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Joni Mitchell, care va împlini luna viitoare vârsta de 77 de ani, a explicat faptul că încă face eforturi să meargă şi că recuperarea este anevoioasă.

Cântăreaţa şi compozitoarea a fost spitalizată în luna martie a anului 2015, după ce a fost găsită inconştientă în casa ei din Los Angeles. Ulterior, un comunicat publicat pe site-ul ei arăta că se odihneşte şi că face progrese importante.

In interviul realizat de regizorul Cameron Crowe, publicat marţi de The Guardian, ea a declarat: „Nu am mai scris recent. Nu am mai cântat la chitară sau pian, la nimic. Mă concentrez doar pe recuperarea sănătăţii”.

Ea a legat starea actuală de poliomielita de care a suferit în copilărie: „Mi-am revenit din poliomielită şi iată-mă, din nou, luptându-mă”.

„Încă o dată nu am putut merge. A trebuit să învăţ cum să fac asta. Nu puteam merge. Poliomielita nu m-a prins asa, dar anevrismul mi-a luat mai multe, sincer. Mi-a luat abilitatea de a vorbi şi de a merge. Am reuşit rapid să vorbesc din nou, dar fac eforturi pentru a merge”, a mai spus ea, adăugând: „Sunt o luptătoare”.

Mitchell a precizat că îmbunătăţirea stării ei de sănătate este greoaie, dar că merge înainte.

Descrisă ca „Yang pentru Yin-ul lui Bob Dylan, egalizându-l în bogăţia şi profunzimea imaginaţiei”, Mitchell este una dintre cele mai importante cantautoare ale epocii sale.

Ea a scris poeme sonore în stil folk, personale, care explorează părţile întunecate ale vieţii şi iubirii. Între cele mai bune albume ale ei, şi cele mai cunoscute, se numără „Blue” (1971) şi „Ladies Of The Canyon” (1970).

După ce a suferit anevrismul, apariţiile ei au fost rare. Anul trecut a fost prezentă la gala organizată la Music Center din Los Angeles cu ocazia celei de-a 75-a aniversări. Artişti ca Norah Jones, James Taylor şi Emmylou Harris au interpretat unele dintre cele mai cunoscute piese ale ei, iar Joni Mitchell a urcat pe scenă pentru a sufla în lumânările de pe tortul aniversar.

Interviul din The Guardian este publicat înaintea lansării albumului „Joni Mitchell Archives Vol 1: The Early Years”, programată pentru 30 octombrie.

La începutul acestei luni, ea a lansat demo-ul „Day After Day”, considerat primul ei cântec original înregistrat, datând din 1965 - anul în care s-a mutat în Statele Unite.

„Este primul meu născut. Nu am ştiut dacă este un cântec bun sau prost. A fost doar primul care a ieşit”, a spus ea.

În discuţia cu Crowe, ea a recunoscut că a fost indiferentă în trecut cu privire la primele sale cântece. „Piesele de mai târziu au fost mai bogate, mai profunde şi mai inteligente şi aranjamentele sunt de asemenea interesante. Chestiile de la început - nu ar trebui să fiu atât de snoabă cu privire la ele. Pe multe dintre aceste cântece le-am pierdut. S-au evaporat”.

Roberta Joan „Joni” Mitchell şi-a început cariera în Saskatoon (Canada), iar în 1965 s-a mutat în Statele Unite. S-a stabilit în California şi a debutat discografic în 1968, cu „Song to a Seagull”. A lansat 19 albume de studio, cel mai recent fiind „Shine”, apărut în 2007. De 16 ori nominalizată la premiile Grammy, a câştigat opt trofee. În 1997, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.