Regizorul Jean-Luc Godard a susţinut sâmbătă o conferinţă de presă, via FaceTime, în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, în care a vorbit despre Rusia şi viitorul cinematografiei realizate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Era de aşteptat ca cineastul în vârstă de 87 de ani, al cărui film „Le livre d'image” a fost selectat în competiţia oficială a de anul acesta a festivalului, să nu susţină o conferinţă de presă după premiera de vineri seară, mai ales că nu a fost prezent la aceasta.

La scurt timp după ce membri ai echipei filmului au început conferinţa, sâmbătă, a fost anunţat că cineastul va intra în direct cu jurnaliştii prin FaceTime.

Directorul său de imagine, Fabrice Aragno, a fost cel care a ţinut iPhone-ul ce a reprezentat unealta necesară conferinţei.

Aflat în Rolle, Elveţia, Godard nu a fost acum la prima acţiune inedită privind abordarea presei. La ediţia din 2005 a festivalului, unde a prezentat filmul „Notre Musique”, regizorul a invitat un reprezentant al sindicatului actorilor şi tehnicienilor francezi să vorbească în locul lui. Godard a stat tăcut în timp ce reprezentantul a expus mai multe reclamaţii la adresa guvernului francez.

Considerat una dintre cele mai importante figuri de pe Croazetă, deşi relaţia lui cu festivalul nu a fost niciodată una deschisă, Godard a jucat un rol major în anularea ediţiei din 1968 a evenimentului, el propunând acest lucru în semn de solidaritate cu protestele care aveau loc în Franţa la acel moment.

Sâmbătă, el a vorbit despre Rusia, sugerând că „ar trebui să fim blânzi cu ea”, şi despre temerile pe care le are legat de viitorul cinematografiei. 

„Cinematografia nu ar trebui să arate atât de mult ce se întâmplă. Filmele ar trebui să arate ce nu se întâmplă”, a fost o idee pe care a expus-o de câteva ori în conferinţă.

Întrebat ce părere are despre evenimentele din lumea arabă, Godard a spus: „Cred că ar trebui să fie lăsaţi singuri să îşi rezolve problemele”.

A refuzat să vorbească despre politica din Rusia, pentru nu îl cunoaşte pe Vladimir Putin, cum nici pe Emmanuel Macron ori Angela Merkel.

Totuşi, el este de părere că „democraţia se diminuează în Europa”, iar faptul că - a spus el - africanii fac mai mulţi copii decât europenii este un semn că „poate în Africa există mai multă dragoste decât în Europa”.

„Le Livre d’Image” este un colaj, cu o coloană sonoră contradictorie compusă din dialoguri şi voiceover despre idei filozofice şi politice.

Întrebat cum a lucrat la acest film, Godard a precizat: „Am văzut mai multe filme în decursul a patru ani decât Thierry Frémaux (delegatul general al Cannes FF, n.r.) în întreaga lui carieră de festival”.

Cât priveşte viitorul cinematografiei, cineastul a mai spus: „În următorii 10 ani, în foarte puţine săli de cinema, care sunt chiar avangardiste, vor fi proiectate filmele mele şi filme în general”.

În schimb, el a fost mai optimist privind propria carieră. „Absolut”, a răspuns la întrebarea dacă se pregăteşte să facă un nou film. „Nu depinde de mine, depinde de picioarele mele, depinde mult de mâinile mele şi depinde puţin de ochii mei”.

Născut pe 3 decembrie 1930, al Paris, Jean-Luc Godard este cunoscut drept pionier al Noului Val francez. Între filmele sale s-au remarcat „À bout de souffle”, (1960), „Une femme est un femme” (1961), „Pierrot le Fou” (1965), „Alphaville” (1965) şi „Je vous salue, Marie” (1985). În 1983, a fost recompensat cu Leul de Aur la Veneţia pentru „Prénom Carmen” (1983). A primit trofee onorifice din partea unor festivaluri precum Veneţia şi Locarno, dar şi două César, iar în 2011, un Oscar. Trei ani mai târziu, la Cannes, a fost recompensat cu premiul juriului pentru „Adieu au langage”.

Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, al cărei afiş este inspirat de filmul „Pierrot le Fou” al lui Godard, se va încheia pe 19 mai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.