Anca Damian a fost premiată pentru regia filmului „Moon Hotel Kabul”, la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia, unde marele trofeu a revenit producţiei albaneze „The Delegation”, de Bujar Alimani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Moon Hotel Kabul” (2017) spune povestea jurnalistului Ivan Semciuc, a cărui viaţă este complet transformată de întâlnirea cu Ioana, o traducătoare cu care are o relaţie trecătoare într-o noapte, într-un hotel din Kabul. Deşi este găsită moartă în acelaşi hotel, la ceva timp după întoarcerea lui Ivan la Bucureşti, Ioana devine din ce în ce mai prezentă în viaţa jurnalistului.

Cea de-a 34-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia a avut loc în perioada 12 - 21 octombrie. Evenimentul face parte, începând cu anul 2009, din rândul festivalurilor de film de clasă A şi aduce pe ecranele poloneze cele mai noi tendinţe în cinematografia mondială.

În acest an, festivalul a inclus, printre proiecţiile din concurs, lungmetrajele româneşti „Moon Hotel Kabul”, în regia Ancăi Damian, în cadrul competiţiei internaţionale, şi „Să nu ucizi”, de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Şargă, în cadrul secţiunii „1-2 Competition”.

Andrei Huţuleac, câştigătorul concursului de scurtmetraje al ediţiei din 2017 a festivalului, a făcut parte anul acesta din juriul aceleiaşi secţiuni.

Drama „Singură la nunta mea/ Seule a mon mariage”, lungmetrajul de debut al regizoarei Marta Bergman, a fost inclus în secţiunea necompetiţională Discoveries a festivalului.

Juriul competiţiei oficiale a fost format din Piers Handling (Canada), Tolga Karaçelik (Turcia), Joanna Kos-Krauze (Polonia), Nik Powell (Marea Britanie) şi Marek Rozenbaum (Israel).

Un premiu special al juriului a revenit actriţei Martina Apostolova, pentru rolul din „Irina” (Bulgaria), de Nadejda Koseva, iar producţia mexicană „Ocho de cada diez”, de  Sergio Umansky Brener, a primit o menţiune specială.

În competiţia „1-2”, marele premiu a revenit filmului „Her Job” (Grecia-Franţa-Serbia), de Nikos Labôt, iar două menţiuni speciale au fost acordate filmelor „Mate” (Coreea), de Dae-gun Jung, şi „Pure land” (China), de Zhenyu Sun.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.