Jucătorul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seară, că tricolorii au reuşit un meci foarte bun cu Polonia şi victoria oferă încredere pentru viitor.
"Este o victorie muncită, aveam nevoie de asta, cred că am făcut un meci foarte bun, am avut spirit, am avut încredere în noi, am jucat fotbal şi sper să o ţinem tot aşa. Ne dă încredere pentru viitor şi mai ales pentru suporteri. Îmi doream foarte mult să înscriu şi a căzut cerul pe mine când s-a anulat golul", a declarat Coman, la Antena 1.
Reprezentativa României a învins, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, selecţionata Poloniei, scor 2-1, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii Naţiunilor. Tricolorii şi-au luat astfel revanşa după înfrângerea cu 6-0 de la Varşovia, din octombrie. Sunt primele puncte obţinute de România în grupă şi primele pentru Gheorghe Hagi în noul mandat de selecţioner.
Golurile au fost marcate de Cicâldău, în minutul 68 şi Dennis Man, în minutul 72, respectiv Benedyczak '82.
Tricolorii au deschis scorul prin Coman, în minutul 59, dar golul a fost anulat după consultarea VAR, pentru un fault la faza dinaintea golului.
În tribune au fost peste 45.000 de fani.



























