Programul spectacolelor B-FIT in the Street! din perioada 28-29 iulie, al treilea weekend de festival, este format dintr-o selecţie de producţii româneşti, un spectacol nocturn din Spania şi o instalaţie interactivă din Danemarca, potrivit organizatorilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, festivalul aduce, în perioada 13 iulie - 5 august, la Bucureşti peste 400 de artişti internaţionali şi peste 40 de spectacole cu sute de reprezentaţii.

Spectacolele încep de la ora 19.00 în ambele zile de festival şi pot fi urmărite în puncte centrale din Bucureşti precum Piaţa Universităţii, Parcul Cişmigiu, Piaţeta Odeon, Piaţa George Enescu şi Piaţa Revoluţiei.

Teatrul Masca vine la B-FIT in the Street! cu două spectacole în Piaţa Universităţii şi în Piaţa Revoluţiei. Una dintre cele mai de succes piese de teatru din repertoriul Teatrului Masca, "Mateloţii". "Întoarcerea pe mare" deschide cel de-al treilea weekend B-FIT in the Street! cu o reprezentaţie în Piaţa Universităţii, sâmbătă. "Bâlciul" face parte din premierele companiei din acest an şi va fi prezentat duminică, în Piaţa Revoluţiei.

Special pentru copii, B-FIT in the Street! organizează în fiecare sâmbătă şi duminică de festival, până pe 5 august inclusiv, ateliere creative în Parcul Cişmigiu.

În weekendul 28-29 iulie, sunt programate câte trei ateliere pe zi, în intervalul orar 19.00-21.00. Magitot vine duminică la B-FIT in the Street! pentru un atelier de magie, iar compania Fun Science, lider european în domeniul educaţiei şi divertismentului pentru copii, a pregătit pentru sâmbătă un atelier de experimente ştiinţifice. De asemenea, copiii vor putea învăţa în al treilea weekend de festival cum să meargă pe catalige şi cum să confecţioneze marionete din carton în cele două ateliere zilnice din Parcul Cişmigiu.

Pe parcursul primelor trei săptămâni B-FIT in the Street!, bucureştenii şi turiştii au interacţionat în voie cu instalaţia Collective Strings din Piaţa Universităţii. Weekendul acesta este ultima ocazie în care fanii B-FIT in the Street! se pot juca cu cei 300 de kilometri de frânghie colorată ai instalaţiei Collective Strings din Danemarca.

Drum’n’Fire
Drum’n’Fire

De la ora 21.00, în ambele zile de weekend, artiştii români de la Drum’n’Fire combină jongleriile şi coregrafia cu ritmurile exotice de tobe într-un spectacol de foc fascinant în Piaţeta din faţa Teatrului Odeon.

În fiecare weekend de festival, seara de sâmbătă, în Piaţa George Enescu, este rezervată unui spectacol de acrobaţie aeriană de mari dimensiuni. Creat de regizorul argentinian Roberto Strada, spectacolul nocturn "Eterfeel" din Spania va avea parte de o singură reprezentaţie în festival.

Sâmbătă, de la ora 21.15, acrobaţii producţiei "Eterfeel" construiesc în Piaţa George Enescu un univers hipnotic pe o structură metalică înaltă, transformată într-una dintre cele mai spectaculoase scene verticale ale teatrului stradă.

Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă Bucureşti B-FIT in the Street! continuă cu spectacole programate în weekendul 4-5 august.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.