Actriţa Cameron Diaz şi muzicianul Benji Madden au anunţat că au devenit părinţi

Actriţa Cameron Diaz şi muzicianul Benji Madden au anunţat că au devenit părinţi

Actriţa Cameron Diaz, în vârstă de 47 de ani, şi soţul ei, chitaristul şi producătorul muzical Benji Madden (40 de ani), au anunţat vineri pe Instagram naşterea primului lor copil, o fetiţă pe nume Raddix.

"Un an nou fericit pentru familia Madden!, a scris suplul pe Instagram. "Suntem atât de fericiţi, binecuvântaţi şi recunoscători să începem o nouă decadă anunţând naşterea fiicei noastre, Raddix Madden. Ne-a cucerit inimile imediat şi ne-a întregit famili". 

O sursă a declarat pentru revista People că cei doi îşi doreau copii de când s-au căsătorit în ianuarie 2015. 

"Cameron şi-a dorit cu adevărat să devină mamă", a declarat un apropiat al actriţei. "Cameron şi Benji speră să fie binecuvântaţi cu un copil", a adăugat acesta. 

Actriţă şi producător, nominalizată de patru ori la Globurile de Aur - pentru rolurile din „Gangs of New York” (2002), „Vanilla Sky” (2001), „Being John Malkovich” (1999) şi „There's Something About Mary” (1998) - Cameron Diaz a primit în anul 2009 o stea pe bulevardul Walk Of Fame.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră