Nu, nu voi vorbi despre creşterea TVA-ului la cărţi. Deşi ar fi de spus lucruri şi despre subiectul acesta, azi mă preocupă altceva: cum reuşesc unii, vară de vară, să transforme lectura într-o pedeapsă.
Ca orice scriitor de literatură pentru copii care se respectă, urmăresc cu conştiinciozitate grupurile de recomandări de lectură. Fiind vară, în mod evident, părinţii întreabă ce să le mai dea de citit celor mici în vacanţă. Iar recomandările... sunt aproape perfecte, dacă ai avea de alcătuit biblioteca ideală a unui elev model din anii ‘70. Sadoveanu, Delavrancea, Slavici, Creangă, toţi la post pe locuri fruntaşe. Aventuri, suspans, magie? Nu, mulţumim. Avem morală, fraze kilometrice şi subiecte care nu-i mai interesează nici măcar pe părinţi, darămite pe copii.
Nimic rău cu autorii canonici, dar parcă în 2025 nu ei sunt cei mai potriviţi să stimuleze plăcerea de a citi în mijlocul verii, pentru un copil de 10 ani. Mă uit la liste întregi dominate de texte de secol XIX şi început de XX, impuse parcă din inerţie, fără vreo legătură reală cu lumea în care trăiesc copiii noştri azi.
Şi nu pot să nu mă întreb: chiar vrem ca cei mici să nu citească în vacanţă? Pentru că exact asta obţinem, propunând lecturi care par pedepse, nu recompense.
Ce am observat, uitându-mă pe astfel de discuţii, este că nu mulţi dintre cei care oferă recomandări de lecturi pentru copii par să fi citit, de fapt, literatură contemporană pentru copii. Nu pare să existe un interes real de a descoperi ce s-a scris nou, ce cărţi mai apar, ce poveşti îi atrag pe copiii de azi. În schimb, se caută scurtătura comodă: o listă de pe Facebook, un comentariu copiat de la cineva, sau vreun articol prietenos cu SEO de tipul „10 cărţi esenţiale pentru vacanţă în 2025”, unde esenţial înseamnă, de obicei, o reciclare a articolului „10 cărţi esenţiale pentru vacanţă în 2024”.
Nu e vorba de rea-voinţă. Este, mai degrabă, o lipsă de timp şi o abordare superficială, dar efectul e acelaşi: copiii ajung să primească aceleaşi titluri prăfuite, fără legătură cu lumea lor interioară sau cu realitatea în care trăiesc. Astfel, cititul devine o sarcină. Un „trebuie”. Un lucru bifat pentru liniştea conştiinţei adultului, nu pentru bucuria copilului. Când, de fapt, vacanţa ar trebui să fie exact momentul în care cititul devine distractiv. Necondiţionat. Liber. O aventură. O formă de descoperire, nu de evaluare.
Pe listele de lecturi pe care le-am văzut eu vara asta, şi poate greşesc, nu le-am citit chiar pe toate, dar am răsfoit destule, nu am văzut, de exemplu, aproape niciun titlu din cărţile finaliste sau câştigătoare la premiile Cărturino din 2024 şi 2025. Şi vorbim despre cărţi scrise de autori români actuali, valoroşi, pentru copii de azi. Cărţi cu umor, cu emoţie, cu teme relevante, cu personaje în care copiii se pot regăsi. Cărţi care nu doar că nu ar trebui să lipsească din bibliotecile copiilor, dar care ar merita discutate la clasă, recomandate cu încredere, puse pe rafturi alături de orice titlu „mare”.
Dar cum să apară pe liste, dacă nimeni nu ştie de ele? Dacă literatura pentru copii e în continuare percepută ca un gen minor, un soi de literatură 'de grădiniţă', care trebuie depăşită cât mai repede pentru a ajunge la textele serioase.
Aş putea, desigur, să propun şi eu o listă. Evident că pe lista mea aş recomanda Comoara lui Harap-Alb, cartea mea, câştigătoare anul acesta la Premiile Cărturino. Sau aş putea să recomand cărţile colegilor mei, autori români contemporani care scriu poveşti vii, relevante, sensibile şi pline de umor. Dar ştiu deja ce s-ar spune: că sunt subiectiv. Că îmi „fac reclamă”. Că ţin partea noii generaţii de scriitori şi că nu e bine să evit autorii canonici.
Aşa că nu voi face o listă.
În schimb, propun altceva. Să transformăm lista într-un proces constant, nu doar în vacanţă. Să mergem împreună cu copiii în librării sau biblioteci (acolo unde mai sunt... acesta e subiect pentru un alt articol). Să navigăm împreună cu ei pe site-uri de cărţi. Să le dăm voie să răsfoiască, să aleagă, să se oprească asupra coperţilor care le stârnesc curiozitatea. Să descoperim împreună cărţi pe care ei vor să le citească, nu pe care le vor mami, tati, învăţătoarea sau profesoara de română.
Poate că nu toate vor fi „cu valoare literară” în sensul clasic. Poate că unele vor fi amuzante, altele triste, altele complet surprinzătoare. Dar dacă acea carte îi face pe copii să citească din plăcere, nu din obligaţie, atunci înseamnă că am ales bine. Fiindcă lectura nu e un test, ci o întâlnire. Nu e o corvoadă, ci o aventură. Iar vacanţa e exact momentul în care ar trebui să le dăm voie să pornească în ea.
Mihai Mănescu este scriitor de cărţi pentru copii, scenarist şi specialist în comunicare. Câştigător al premiului Cărturino pentru romanul Comoara lui Harap-Alb (2024), o reinterpretare modernă a unui basm clasic. Este creatorul platformei MiniPovesti.ro, un hub de literaţie digitală cu poveşti şi resurse gratuite pentru copii şi profesori, care susţine scrisul creativ ca instrument de combatere a analfabetismului funcţional. În paralel, coordonează comunicarea platformei de testare standardizată BRIO.ro, semnează scenarii de film, susţine ateliere şi cursuri de storytelling şi lucrează activ pentru a readuce literatura pentru copii în centrul atenţiei publice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
