Un incendiu violent a izbucnit, miercuri seară, la Festivalul belgian de muzică electronică Tomorrowland, unul dintre cele mai mari evenimente de muzică electronică din lume, care urmează să înceapă vineri, în Belgia, relatează lefigaro.fr.
"Scena principală a fost distrusă", a explicat Debby, un membru al echipei de organizare a festivalului, în cadrul unei conferinţe de presă. "Nu va exista o scenă principală, dar vom face un festival extraordinar"., a adăugat el.
Aproximativ 100 000 de participanţi la festival sunt aşteptaţi vineri, mulţi dintre aceştia urmând să campeze la faţa locului.
Conform numeroaselor înregistrări video postate online, „Main Stage”, cea mai mare dintre cele două scene, construită într-un vast decor de basm menit să plonjeze spectatorii într-un alt univers, a fost complet distrusă de incendiu. Aproximativ o sută de pompieri au sosit la faţa locului în jurul orei locale 18.00, însă incendiul a continuat să se extindă, nefiind raportate persoane rănite până în acest moment.
A dream shattered, it's incredible. It's said that Tomorrowland was set on fire thanks to its fireworks. #Tomorrowland pic.twitter.com/5L42vyaJp3
— Flame Master (@FlameMaste69) July 16, 2025
Potrivit HLN, primele indicii cu privire la cauza incendiului par să fie artificiile trase în timpul testelor cu tunuri pirotehnice de pe scena principală. Autorităţile îi îndeamnă pe locuitorii din apropierea festivalului să îşi închidă uşile şi ferestrele.
Campingul festivalului, „DreamVille”, se va deschide joi, conform programului, au anunţat organizatorii, subliniind totodată că ei „caută soluţii” pentru ca primul weekend să se desfăşoare conform planului.
Zeci de DJ şi nume mari ale muzicii electro, printre care David Guetta, Lost Frequencies, Armin Van Buuren şi Charlotte de Witte, sunt programaţi să concerteze în primul weekend din 18-20 iulie, două treimi dintre aceştia pe Main Stage şi restul pe Freedom Stage.
Parchetul din Anvers a anunţat că a sesizat un magistrat de instrucţie pentru ceea ce pare a fi un incendiu „involuntar”.
Festivalul, care ar trebui să atragă încă 400 000 de persoane la Boom, în provincia Anvers (Flandra), este unul dintre cele mai mari evenimente din lume pentru fanii muzicii electronice şi se desfăşoară pe parcursul a două weekenduri la rând, de vineri 18-20 iulie şi 25-27 iulie.
Fondat în 2005 de doi fraţi flamanzi pasionaţi de muzica electronică, Tomorrowland a devenit unul dintre cele mai mari trei sau patru festivaluri de acest gen din lume şi cel mai mare din Europa.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.