Cota generală de TVA de 21% va rămâne în vigoare „cel puţin cinci ani de acum încolo”, avertizează analiştii economici, în contextul în care România are nevoie urgentă de zeci de miliarde de euro anual doar pentru a-şi plăti datoriile curente: pensii, salarii şi cheltuieli administrative. Estimările vin în contextul în care, oficial, autorităţile susţin că măsurile fiscale sunt „provizorii”.
„Pe măsurile fiscale, vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”, a declarat preşedintele României, Nicuşor Dan, luni, într-o intervenţie la Antena 3 CNN.
Totuşi, cu doar câteva ore mai devreme, ministrul Economiei, Alexandru Nazare, a admis, în emisiunea Subiectiv de la Antena 3 CNN, că unele măsuri sunt limitate în timp, dar nu şi majorarea TVA:
„În timp ce unele decizii, precum aplicarea CASS la pensiile peste 3.000 de lei, sunt limitate în timp, altele, precum TVA-ul majorat, nu au un termen de expirare”, a spus Nazare.
Veronica Duţu, consultant fiscal şi fondator Union Cont Expert, companie ce oferă servicii de consultanţă fiscală, contabilitate şi salarizare : „TVA-ul e doar începutul. Urmează ajustări şi la microîntreprinderi, dividende şi deduceri”
Veronica Duţu, consultant fiscal şi expert în politici bugetare, afirmă că statul nu mai are marjă reală de relaxare fiscală şi că TVA-ul de 21% este doar una dintre măsurile care vor rămâne „bătute în cuie” cel puţin până în 2030.
„E o iluzie să credem că TVA-ul se va întoarce la 19% prea curând. Când deficitul anual sare de 90 de miliarde de lei, iar cheltuielile fixe ale statului cresc an de an, spaţiul pentru relaxare fiscală dispare. TVA-ul de 21% este doar o piesă dintr-un puzzle mai amplu care include creşterea treptată a taxării microîntreprinderilor, reducerea deducerilor fiscale şi chiar reconfigurarea sistemului de impozitare a muncii”, explică Veronica Duţu care crede că TVA ar putea creşte chiar la 24% în anii următori.
Potrivit acesteia, România se află „într-o zonă de risc fiscal major”, iar angajamentele faţă de Comisia Europeană nu lasă prea mult loc de manevră:
„Trebuie să înţelegem că România şi-a luat angajamentul de a reduce deficitul bugetar spre 3% din PIB până în 2030. Asta înseamnă ajustări fiscale în fiecare an. Dacă nu vor fi prin creşteri de taxe, vor fi prin tăieri dureroase. Or, în actualul context social, nicio guvernare nu îşi permite austeritate reală. Aşa că, cel mai probabil, vom vedea o presiune constantă pe mediul privat şi pe consum”, avertizează Veronica Duţu.
Negrescu: „Plătim 190 de miliarde pe pensii, dar adunăm doar 120 de miliarde din taxe”
Declaraţiile Veronicăi Duţu vin în completarea analizei prezentate de Adrian Negrescu, analist economic, la Antena 3 CNN:
„Cred că TVA-ul va rămâne la acest nivel pentru câţiva ani, cel puţin, de acum încolo, pentru că avem o problemă majoră. Gândiţi-vă că noi am crescut pensiile anul trecut cu 40% şi nu aveam bani să facem asta. Am ajuns să plătim 190 de miliarde de lei pe pensii şi noi adunăm din economie doar 120 de miliarde din taxele salariaţilor”, a precizat acesta.
Negrescu mai atrage atenţia că majorările de salarii din sistemul bugetar, în lipsa unor reforme reale, pun o presiune uriaşă pe buget:
„Avem nevoie undeva la nivelul a 50 de miliarde de euro în fiecare an pentru a putea plăti tot ceea ce este absolut esenţial pentru funcţionarea statului. Este cea mai gravă criză din istoria recentă”, a concluzionat analistul.
TVA-ul crescut nu este excepţia, ci noua normalitate
În ciuda declaraţiilor liniştitoare din partea liderilor politici, realitatea bugetară arată un tablou mult mai rigid. Atât analiştii economici, cât şi experţii fiscali confirmă: TVA-ul de 21% va rămâne o constantă pentru următorii ani, iar alte creşteri de taxe sau eliminări de facilităţi sunt deja pregătite în culise.

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.