Scriu acestea cu câteva zile înainte de alegerea preşedintelui României, cel care va defini următoarea decadă de dezvoltare a României. Alegerile au durat cât un an şcolar, cu de toate: premianţi, restanţieri, dezamăgiri şi bullying.
Aproape neobservat, Guvernul a plecat cum spunea europarlamentarul Mihai Tudose, „pe drumul acela unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin”. Ministrul Educaţiei şi Cercetării, deşi interimar, este ambiţios: vrea să încheie consultările pentru noile planuri-cadru la liceu şi a anunţat deja, pentru dimineaţa de după alegeri, „Raportul de diagnostic al educaţiei şi cercetării din România. Realizări prezente şi implicaţii pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)”.
Dacă sunteţi obosiţi de tot zgomotul politic şi dezamăgiţi de proiecţiile de viitor, imaginaţi-vă cum se simte un elev român care, după 13 ani de şcoală, se trezeşte într-o piaţă a muncii necunoscută şi pentru care nu este pregătit. Din păcate, aceasta este realitatea creată de actualul sistem de învăţământ liceal, iar noile propuneri de planuri-cadru sunt, în acest context, un moment crucial.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
La începutul dezbaterilor, ministrul Daniel David a stabilit clar obiectivele: „Cum vrem să arate absolvenţii noştri, copiii când termină liceul? Am spus: buni specialişti, nivel de calificare 3-4, buni cetăţeni, adică români, protectori ai democraţiei şi oameni mulţumiţi de propria viaţă, echilibraţi psihologic. Pentru acest lucru, nouă ne trebuie un echilibru între patru componente fundamentale ale educaţiei: ştiinţa, religia, cultura naţională şi disciplinele care pregătesc elevii pentru viaţă.”
Indiferent de rezultatul alegerilor de duminică, mă tem că decizia pentru planurile cadru va fi departe de a fi modernă, adaptată nevoilor actualelor generaţii de elevi şi echilibrată între cele patru componente. Zilele acestea, la Sinaia, conclavul educaţiei - profesori reprezentativi pentru disciplinele lor şi decidenţi - a încercat să integreze propunerile primite în perioada consultărilor publice.
Sunt convinsă că integrarea acestor propuneri va însemna menţinerea structurii şi filosofiei actuale a curriculumului. Aceasta ar trebui să ne preocupe pe mulţi, nu doar pe mine, deoarece deciziile privind liceele României ne vor modela tuturor viitorul. Pentru a susţine această nevoie, citez un studiu publicat de Ipsos în decembrie 2024, realizat în 30 de ţări, care ne spune că „jumătate dintre români (51%) consideră că programa şcolară este învechită – cea mai mare proporţie dintre toate ţările incluse în studiu, comparativ cu media globală de 29%”.
Zilele acestea şi săptămânile din urmă, academicieni şi profesori, adulţi cu influenţă şi putere de decizie, decid, în funcţie de numărul de ore pentru „disciplina fiecăruia”, programul obligatoriu al liceului, o instituţie care îşi abuzează beneficiarii prin simplul fapt că e obligatorie şi lipsită de libertatea alegerilor individuale. Nu este de mirare că, potrivit unui studiu Friedrich Ebert Stiftung de anul trecut, „jumătate dintre tinerii din România şi-au exprimat dorinţa de a emigra în altă ţară pentru mai mult de două luni” (8% dorinţă foarte puternică, 11% puternică, 32% moderată).
Ce sunt planurile – cadru şi de ce sunt importante? Ele stabilesc alocarea timpului, adică a numărului de ore pentru fiecare disciplină, în funcţie de profil şi specializare. Este unanim recunoscut că vechiul curriculum este depăşit, inadecvat pieţei muncii şi provocărilor secolului XXI.
Am apreciat propunerea iniţială, care punea accent pe dezvoltarea competenţelor, nu doar pe acumularea de cunoştinţe, şi consideră esenţiale gândirea critică, rezolvarea de probleme, creativitatea, colaborarea. Noutatea constă în trasee educaţionale mai flexibile, cu opţiuni extinse, trasee care ar putea răspunde mai bine nevoilor individuale ale elevilor şi ar creşte motivaţia pentru învăţare şi participare şcolară. Astfel, un elev s-ar putea specializa în domenii de interes real, cum ar fi o asociere între matematică şi istorie, o opţiune imposibilă în actuala organizare a liceelor. Dezbaterile tind să polarizeze între importanţa disciplinelor umaniste şi reale, cu teama că unele vor fi sacrificate în favoarea altora. Însă, în realitate, liceele nu pot să îşi modernizeze oferta educaţională pentru a răspunde intereselor elevilor şi nevoilor societăţii.
Reformele din educaţie sunt larg cerute de public – studiul Ipsos menţionat arată că „doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învăţământ din România ca fiind „bună” – cea mai redusă pondere dintre toate cele 30 de ţări participante la sondaj, la paritate cu Ungaria sau Peru, respectiv sub media de 33% pentru toate celelalte ţări participante”.
Implementarea unei reforme de anvergură necesită resurse semnificative, printre care se numără investiţia în documentarea şi elaborarea programelor şcolare, a manualelor şi a materialelor didactice noi, dotările necesare şi, mai ales, formarea continuă a profesorilor. Există teama că acestea nu vor fi asigurate, ceea ce ar conduce la un nou eşec. Istoricul reformelor eşuate sau implementate parţial în România generează scepticism, iar frecvenţa schimbărilor şi abordarea „peticită” a sistemului sunt surse de frustrare. Adevărul este că frustrarea este generată de vorbe goale, în vreme ce faptele concrete, adică implementarea şi finanţarea adecvată, lipsesc. De aceea, poate că în acest moment ar părea mai uşor să menţinem actualele planuri-cadru şi să redirecţionăm eforturile către revizuirea programelor şcolare şi a manualelor existente.
Consultarea desfăşurată în primăvara aceasta a fost reală şi a inclus actorii relevanţi: profesori, elevi, părinţi, specialişti din educaţie, reprezentanţi ai universităţilor. Acuzele unora că nu au fost consultaţi ascund frici, iar una dintre cele mai justificate este cea a unei birocraţii suplimentare, precum şi nevoia de a-şi regândi radical metodele de predare fără un sprijin adecvat. Trebuie să recunoaştem că învăţarea continuă nu este punctul forte al adulţilor români, aspect valabil şi pentru profesori. Acelaşi studiu Ipsos, publicat în decembrie 2024, arată că „pregătirea inadecvată a profesorilor este menţionată ca provocare principală (referitor la lipsa de calitate a educaţiei, n.m.) de 45% dintre români”.
În aceste zile, fiecare dintre noi caută o ancoră de încredere. Personal, aş recomanda mai multă încredere în tineri, copii şi elevi. Este momentul să depăşim inerţia şi să înţelegem că viitorul României se construieşte astăzi, în băncile liceelor. O reformă reală a curriculumului nu este un lux, ci o necesitate stringentă. Iar efectul unei decizii oneste, fundamentată ştiinţific şi inspirată din modelele altor ţări, va dura mai mult decât cele şase luni de graţie ale noului preşedinte.
Daniela Vişoianu este consilier parlamentar şi lector universitar în cadrul Universităţii din Bucureşti, specializată în educaţie şi managementul resurselor umane. În perioada martie 2015 - aprilie 2021 a condus Coaliţia pentru Educaţie, federaţia organizaţiilor neguvernamentale care îşi propun să contribuie la transformarea şcolilor din România, astfel încât fiecare, elev sau profesor, să vrea şi să poată să îşi împlinească potenţialul. Susţine în mod curent programe de formare pentru adulţi în domeniul comunicării, resurselor umane, economiei sociale şi procesului de formulare şi implementare de politici publice naţionale şi locale şi este partener de dezvoltare pentru persoane şi organizaţii, prin proiecte de coaching.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
