Se spune că în faţa unei catastrofe, chiar şi cei drepţi vor fi luaţi laolaltă cu cei păcătoşi. Este o realitate dureroasă, pe care o regăsim, din păcate, şi în sistemul de educaţie românesc.
Într-o pildă biblică, se vorbeşte despre un împărat care, revoltat de neascultarea supuşilor săi, hotărăşte să-i pedepsească pe toţi. Un slujitor, cu teamă şi respect în glas, îl roagă: "Doamne, dacă vor fi 50 de drepţi, îi vei pedepsi şi pe ei laolaltă cu ceilalţi?". "Nu", răspunde împăratul. Slujitorul, din nou, "Dar dacă vor fi 40, 30, 20, 10...". De fiecare dată, răspunsul este la fel: cei drepţi nu vor fi pedepsiţi.
Acest principiu de discernământ şi echitate pare a se fi pierdut, adesea, în birocraţia modernă. Măsurile de austeritate implementate zilele acestea în educaţie par să-i trateze pe toţi profesorii la fel, indiferent de performanţă.
Ajustarea globală vs. intervenţia chirurgicală
Este de înţeles că, în situaţii de criză, sunt necesare măsuri radicale. Dar o intervenţie brutală, aplicată la nivel de masă, fără a ţine cont de nuanţe, poate duce la efecte contrare. Când impui profesorilor care îşi fac datoria impecabil să mai lucreze două ore, îi demotivezi. Nu există nicio penalitate în sistem pentru un învăţător care promovează în clasa a V-a un elev care nu ştie să citească sau să socotească. Când le impui dascălilor cu 25 de ani de experienţă, care au format generaţii întregi, să predea la fel ca un debutant, fără a le recunoaşte meritele şi valoarea, rişti să-i îndepărtezi, dacă nu fizic, atunci sigur emotional.
Mai grav, când oferi aceleaşi beneficii şi aceleaşi sancţiuni tuturor şcolilor, indiferent că acestea pregătesc elevii cu rigurozitate sau că acceptă promovarea masivă, fără a ţine cont de competenţe, se distruge principiul meritocraţiei.
Ar fi fost mai eficient, mai corect, să se aplice o intervenţie chirurgicală, precisă, care să sancţioneze abaterile şi să recompenseze excelenţa. Veţi spune că nu era timp. Vă înşelaţi – mereu este timp pentru ceea ce contează cu adevărat.
Soluţia: diferenţierea, nu uniformizarea
Educaţia nu este o marfă, iar şcolile şi profesorii nu sunt nişte roboţi care pot fi încadraţi în acelaşi tipar. Soluţia stă în diferenţiere, în adaptare, în a-i recompensa pe cei buni şi a-i penaliza, cu fermitate, pe cei care nu-şi fac datoria. Puteţi să numiţi soluţia cum vă vine mai uşor: descentralizare, standard de predare şi evaluare, profesionalizare. Indiferent de nume ştim cu toţii că centralizarea şi imaginarea soluţiei care li se potriveşte tuturor nu ajută.
Este momentul ca, în loc să tratăm simptomele, să ne concentrăm pe cauza reală a problemelor: lipsa de responsabilitate, de performanţă şi, în cele din urmă, de respect faţă de elev.
Aşa cum împăratul a promis că nu-i va pedepsi pe cei drepţi laolaltă cu cei păcătoşi, la fel şi statul, prin reprezentanţii săi, ar trebui să facă diferenţa între cei care construiesc şi cei care distrug, între cei care respectă regulile şi cei care le încalcă. Altfel, riscăm să aruncăm, cu apa din cădiţă, şi copilul.
Daniela Vişoianu este consilier parlamentar şi lector universitar în cadrul Universităţii din Bucureşti, specializată în educaţie şi managementul resurselor umane. În perioada martie 2015 - aprilie 2021 a condus Coaliţia pentru Educaţie, federaţia organizaţiilor neguvernamentale care îşi propun să contribuie la transformarea şcolilor din România, astfel încât fiecare, elev sau profesor, să vrea şi să poată să îşi împlinească potenţialul. Susţine în mod curent programe de formare pentru adulţi în domeniul comunicării, resurselor umane, economiei sociale şi procesului de formulare şi implementare de politici publice naţionale şi locale şi este partener de dezvoltare pentru persoane şi organizaţii, prin proiecte de coaching.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
