Asociaţia Română de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesii Asociate (ARPCAPA) a organizat, în perioada 6-9 mai 2025, la Bucureşti cea de-a XX-a Conferinţă Naţională de Sănătate Mintală a Copilului şi Adolescentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ne-am bucurat să avem alături  de noi distinşi oaspeţi din cadrul unor organizaţii şi instituţii naţionale şi internaţionale importante implicate în sănătatea mintală a tinerilor, precum şi lectori ce au prezentat importante lucrări ştiinţifice din domenii de interes în abordarea terapeutică multidisciplinară a tulburărilor de sănătate mintală, cărora le mulţumim pentru participare şi implicare”, transmiiit organizatorii.

Anul acesta,  invitat a fost Profesor Dr. Luis Augusto Rohde, preşedintele IACAPAP (The Internaţional Association for Child and Adolescent Psychiatry and Allied Professions), care a  împărtăşit perspective despre sănătatea mintală la nivel global a copiilor şi adolescenţilor: de ce este timpul pentru acţiune şi cum să acţionăm, oferind  înţelegere mai profundă atât a ştiinţei, cât şi a realităţilor clinice care ne modelează domeniul.

”Sperăm că participanţii au plecat inspiraţi de prezentările susţinute de lectorii invitaţi, care au dat naştere la reflecţie şi discuţii semnificative despre susţinerea sănătăţii mintale a tinerilor. Conferinţa s-a încheiat cu un puternic sentiment de comunitate şi un angajament comun pentru promovarea îngrijirii copiilor şi adolescenţilor”, se mai arată în comunicatul organizatorilor.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.