BRIO rămâne pentru al doilea an consecutiv singura prezenţă românească în topul TIME al celor mai importante 500 de companii EdTech din lume

BRIO rămâne pentru al doilea an consecutiv singura prezenţă românească în topul TIME al celor mai importante 500 de companii EdTech din lume

Platforma digitală de testare standardizată BRIO este inclusă pentru al doilea an consecutiv în clasamentul celor mai mari companii EdTech, publicat de revista TIME. Start-up-ul românesc îşi consolidează prezenţa în rândul celor mai importante 500 de companii EdTech la nivel mondial, alături de lideri ai industriei precum Duolingo, Kahoot, Coursera şi Google Education.

Pentru realizarea celei de-a treia ediţii a clasamentului anual „Cele mai bune companii EdTech din lume”, TIME a continuat colaborarea cu Statista, o companie de cercetare şi analiză de date, evaluând aproximativ 6.500 de companii din domeniul tehnologiei educaţionale în funcţie de criterii precum performanţa financiară, care a avut o pondere de 70%, şi impactul în industrie, cu o pondere de 30%.

Dintre cele 64 de companii din UE incluse în ediţia din acest an, BRIO rămâne singurul start-up românesc prezent în clasament, o reafirmare a relevanţei şi performanţei soluţiilor sale la nivel internaţional. Totodată, compania se numără printre cele doar cinci organizaţii din regiunea Europei de Est incluse în selecţia TIME, reuşită care evidenţiază competitivitatea soluţiilor dezvoltate de BRIO la nivel regional.

În 2026, echipa BRIO a colaborat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în scopul elaborării noilor standarde naţionale de evaluare, destinate elevilor si profesorilor din toată ţara; acestea vor intra în vigoare în anul şcolar 2026-2027 şi vor oferi un cadru de evaluare uniform, obiectiv şi consecvent.

„BRIO este inclusă pentru al doilea an consecutiv în clasamentul realizat de revista TIME, ceea ce reprezintă o validare importantă a misiunii pe care ne-am asumat-o încă de la început – de a contribui la o evaluare obiectivă şi relevantă pentru fiecare elev. Ne mândrim cu faptul că suntem  singura companie din România prezentă în acest top internaţional şi una dintre cele cinci companii din Europa de Est incluse în clasament. Această performanţă aparţine întregii echipe BRIO şi tuturor profesorilor, elevilor şi părinţilor care au avut încredere în noi şi care au contribuit la dezvoltarea platformei. Vedem în această performanţă şi responsabilitatea de a continua să dezvoltăm instrumente inovatoare, menite să sprijine un sistem de educaţie bazat pe evaluare corectă, date şi progres real. Credem în capacitatea României de a genera soluţii educaţionale de impact, lucru care ne motivează să mergem mai departe.”, a declarat Dragoş Iliescu, fondatorul BRIO.

Despre BRIO

BRIO este platforma de teste digitale standardizate pentru elevii români. Prin testele şcolare BRIO, elevii români din clasele I-XII îşi pot evalua obiectiv cunoştinţele la principalele materii şcolare şi îşi pot îmbunătăţi performanţa la examene. Testele standardizate sunt dezvoltate pe baza unor principii ştiinţifice de măsurare (ramura ştiinţei care se ocupă de aceasta se numeşte psihometrie), astfel încât întrebările, procedurile de scorare şi de interpretare să fie aceleaşi pentru toate persoanele care trec prin testul respectiv. Ele utilizează metode statistice complexe pentru a respecta principiile de fidelitate şi validitate, adică acurateţe (lipsă de eroare) şi adecvare (corectitudine, acoperirea teritoriului conceptual ţintit). De aceea, sunt mult mai riguroase decât testele dezvoltate ad-hoc. Scorul unui test standardizat nu este supus subiectivităţii, el nefiind dependent de blândeţea sau severitatea evaluatorului ori de lejeritatea ori dificultatea întrebărilor.

După fiecare testare, elevul şi părintele sau profesorul primesc un raport de evaluare – Raportul BRIO – un document detaliat ce descompune în termeni foarte clari aspectele din subcapitolele analizate, indicând ce noţiuni sunt stăpânite deja de elev, respectiv pe cele pentru care e nevoie de aprofundare. Un instrument de ghidare şi de informare obiectivă şi acţionabilă, este singurul instrument de pe piaţa românească de educaţie digitală ce sprijină pregătirea şi performanţa susţinută, identificând cu exactitate ariile unde elevul trebuie să mai lucreze pentru a fi competitiv faţă de colegii săi de generaţie. 

Sistemul de Testare BRIO este un produs ştiinţific conceput pe baza programei şcolare din România, conceptualizat de o echipă de profesori şi experţi internaţionali în testare şi psihometrie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră