Românii care au călătorit cu avionul în luna Iunie s-au confruntat cu 55% mai multe zboruri anulate decât în luna anterioară, iar zborurile din a doua parte a zilei sunt mai predispuse la întârzieri şi anulări, arată agenţia de turism online Vola.ro. De asemenea, din totalul de modificări ale orarului de zbor, 59% au fost întârzieri mai mici de 5 ore şi aproximativ 14% întârzieri de peste 5 ore, sute de mii de români fiind afectaţi doar în ultimele 2 luni şi jumătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sezonul estival aduce şi anul acesta nu doar nenumărate planuri de vacanţă, ci şi probleme, nemulţumiri, stres, disconfort şi griji suplimentare, cu precădere turiştilor care aleg să călătorească pe cale aeriană. În ultima perioada tot mai multe zboruri sunt anulate sau amânate, iar mulţi turişţi rămân confuzi cu privire la drepturile lor şi obligaţiile companiilor aeriene”, conform unei analize Vola.ro, care arată că românii care au călătorit cu avionul în luna Iunie s-au confruntat cu 55% mai multe zboruri anulate decât în luna anterioară.

 Totodată, din totalul de modificări ale orarului de zbor, 59% au fost întârzieri mai mici de 5 ore şi aproximativ 14% întârzieri de peste 5 ore. Practic, sute de mii de români au fost afectaţi doar în ultimele 2 luni şi jumătate, iar surprizele neplăcute nu par a se termina prea curând, arată compania.

Pe 15 iulie, de exemplu, pasagerii cu zboruri de Italia au fost nevoiţi să caute soluţii de rezervă, întrucât zborurile lor au fost anulate din cauza grevei de pe aeroporturile italiene. Aproape 1.000 de zboruri au fost în total anulate, fiind afectaţi aproximativ 25.000 de pasageri care zburau către şi dinspre destinaţii din toată lumea. În acelaşi weekend au fost în grevă şi piloţii belgieni care operează zboruri pentru o companie low-cost foarte cunoscută şi populară în Europa, astfel că, la numărul zborurilor anulate s-au mai adăugat 120, iar altor mii de pasageri le-au fost stricate planurile.

Pentru zborurile înregistrate din şi înspre România, compania aeriană Wizz Air se află în capul listei, cu un total de peste 40% de zboruri anulate / întârziate, conform datelor furnizate de Vola.ro. Pe locul 2 se află compania Hisky, cu un procent de peste 10%, urmată la mică distanţă de Ryanair. Lufthansa, Air Connect, Tarom, Aeroitalia şi Austrian Airlines se află şi ele pe lista companiilor care au anunţat modificări considerabile ale orarului de zbor în prima luna de vară.

Se poate observa că probleme apar nu doar la companiile low-cost, ci şi la cele de linie, astfel că specialiştii Vola.ro recomandă tuturor pasagerilor să îşi ia măsuri de precauţie.

Printre aeroporturile externe care au întâmpinat cele mai multe probleme se numără Londra, Dublin, Paris, Eindhoven, Bruxelles sau Roma. Acestea sunt destinaţii în care călătoreşte diaspora sau destinaţii de city-break şi nu neapărat destinaţiile tipice de vacanţă ale românilor.  În acest caz s-au depus eforturi mai mari pentru operarea conform programului anunţat.

Zborurile din a doua parte a zilei mai predispuse la întârzieri şi anulări. Lipsa de personal şi problemele tehnice sunt printre cele mai frecvente cauze ale haosului actual.

Din studiul realizat de Vola.ro se poate observa că zborurile cele mai afectate de întârzieri sau anulări sunt cele care urmează să fie efectuate în a doua parte a zilei. Este vorba în special de zborurile realizate cu avioane care fac mai multe rotaţii într-o zi. De exemplu, un zbor poate pleca de la Bucureşţi la Roma dimineaţă, de la Roma se întoarce la Bucureşţi la amiază, urmând să zboare spre Barcelona şi retur. Dacă pe unul dintre tronsoane are loc o întârziere, aceasta poate decala programul pentru toate zborurile următoare.

Problemele tehnice şi lipsa de personal calificat sunt printre cele mai frecvente probleme pe care le menţionează companiile aeriene post-pandemie.

De asemenea, Vola.ro vine în sprijinul pasagerilor care se confruntă cu probleme privind zborurile planificate lansând Ghidul “Cum să-ţi salvezi călătoria în cazul zborurilor anulate sau întârziate”. Acesta este disponibil pe site-ul agenţiei de turism online şi include informaţii esenţiale cu privire la opţiunile pasagerilor, drepturile lor, ce pot face şi care sunt cazurile care le-ar putea strica vacanţă.

Printre modalităţile prin care turiştii se pot proteja de astfel de situaţii neprevăzute precum anulări sau modificări de zbor se numără şi cele două servicii lansate de Vola.ro în plină pandemie: Vola Trip Protect şi Vola Fast Refund. Ambele servicii oferă pasagerilor mai multă siguranţă şi protecţie financiară atunci când îşi planifică vacanţele.

Cei care achiziţionează Vola Trip Protect sunt practic asiguraţi că ajung la destinaţie indiferent de situaţie, ori primesc contravaloarea segmentului de zbor anulat/modificat dacă nu mai doresc să efectueze călătoria. Cei care achiziţionează Vola Fast Refund fie primesc o soluţie rapidă pentru continuarea călătoriei de la consultanţii Vola, fie primesc banii înapoi în maxim 24 de ore cash sau sub formă de voucher Vola.ro.

În 2022, Vola.ro a intermediat vânzări în valoare de 73 milioane euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.