Românii îşi doresc un final de an liniştit în compania celor dragi, călătorii şi experienţe autentice în ţară, o adevărată incursiune în lumea tradiţiilor locale. De asemenea, 68% dintre cei plecaţi peste hotare intenţionează să revină în România în următoarea perioadă. Românii se tem mai mult de eventualele restricţii impuse de autorităţi decât de virus în sine, arată datele agenţiei de turism online Vola.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Diaspora se întoarce acasă. După ce anul trecut Sărbătorile de iarnă au arătat cu totul altfel faţă de cum eram obişnuiţi, iar Crăciunul şi Revelionul au fost sărbătorite preponderent acasă, în grupuri cât mai restrânse, anul acesta, în contextul anunţului recent privind relaxarea restricţiilor în întreaga ţară, tot mai mulţi români îşi fac planuri pentru a se întoarce acasă în perioada următoare. Condiţiile relaxate de călătorie pentru turiştii care vin din Uniunea Europeană şi deţin certificatul verde contribuie la reunirea famiilor ai căror membri sunt plecaţi peste hotare la muncă sau la studii”, arată un studiu realizat de agenţia de turism online Vola.ro, potrivit căruia 68% dintre respondenţi au în plan să vină acasă de sărbători, iar 44% şi-au achiziţionat deja şi biletele pentru revederea cu cei dragi.

Totodată, dacă anterior pandemiei, peste 60% dintre români veneau acasă de cel puţin două ori pe an, de obicei de sărbători şi în sezonul estival, în 2021 lucrurile au stat diferit, circa 40% dintre participanţii la studiul Vola.ro mărturisind că au avut ocazia să ajungă în ţară doar o dată, iar 16% chiar nu au călătorit deloc în România anul acesta.

“După ce anul trecut românii nu au putut petrece sărbătorile de iarnă în familie, anul acesta vor să 'îşi ia revanşa' şi revin în ţară într-un număr impresionant. Deşi sunt încă prevăzători şi se gândesc la posibilitatea de a contacta sau transmite virusul, turiştii se tem mai mult de eventualele restricţii impuse de autorităţi, schimbări ce i-ar putea forţa să intre în carantină atunci când ajung în ţară, ori chiar să nu mai poată pleca înapoi în străinătate”, a declarat Claudia Tocilă, director de marketing la Vola.ro.

Posibilele restricţii de circulaţie şi schimbările neaşteptate i-au ţinut pe românii din străinătate departe de familie în ultimele 18 luni. 60% dintre ei chiar şi-au anulat cel puţin o dată planurile de călătorie din motive ce ţin de pandemie.

Conform specialiştilor Vola.ro, volatilitatea listei semafor şi riscul de a intra în carantină la sosirea în România i-au reţinut adesea pe românii de peste hotare din a călători. Astfel, circa 37% dintre respondenţi au mărturisit că restricţiile impuse de autorităţi i-au ţinut departe de cei dragi de acasă în ultima perioadă, iar alţi 22% au declarat că imprevizibilitatea călătoriilor i-a făcut să fie reticenţi în a mai face deplasări spre România.

Se poate observa că aproape 60% dintre românii din diaspora se tem, de eventualele schimbări apărute peste noapte şi de carantină.

Un studiu anterior efectuat de Vola.ro confirmă că temerile românilor sunt temeinice, întrucât unul din trei zboruri a suferit modificări de orar sau chiar anulări în ultimul an, călătorii afectaţi fiind nevoiţi să aştepte şi până la 60 de zile pentru rambursare din partea companiilor aeriene. Circa 60% dintre turişti chiar şi-au anulat cel puţin o dată planurile de călătorie din motive ce au legătură cu pandemia, cum ar fi introducerea unor noi restricţii care i-au împiedicat să călătorească, ori de îmbolnăviri în familie.

Majorările preţurilor la biletele de avion şi opţiunile mai reduse de zbor decât în anii precedenţi au fost printre motivele pentru care Diaspora a venit mai rar în ţară în ultima perioadă, arată compania.

Pe fondul unei cereri mai reduse pentru zboruri, dar şi lipsei de personal sau permanentelor schimbări cu privire al regulile de călătorie, companiile aeriene s-au văzut nevoite să anuleze o parte dintre zborurile anunţate in sezonul de toamna-iarna, iar spre anumite destinaţii chiar să majoreze tarifele pentru a putea acoperi pierderile fără precedent suferite în perioada de lockdown. Astfel, aproximativ un sfert dintre românii care au participat la studiul Vola.ro au declarat ca principal motiv pentru care nu au mai venit în ţară în ultima perioadă preţul biletelor de avion sau lipsa opţiunilor convenabile de zbor spre România.

De asemenea, tot mai mulţi români aleg să dăruiască de sărbători cadouri sub forma unor sejururi de 2-3 nopţi în ţară.

”Crăciunul este la doi paşi, listele de dorinţe sunt deja finalizate, iar spiritul festiv îşi face simţită prezenţa tot mai mult: luminiţele au fost aprinse, brazii sunt împodobiţi, iar târgurile de Crăciun din marile oraşe ale României sunt în plină desfăşurare. Iar după o perioadă plină de provocări pentru industria turismului, marcată de restricţii şi incertitudini, românii îşi doresc acum un final de an liniştit în compania celor dragi, călătorii şi experienţe autentice în ţară, o adevărată incursiune în lumea tradiţiilor locale. Acesta este şi motivul pentru care, în ultima vreme, a crescut cererea de pachete de cazare de 2 sau 3 nopţi, semn că turiştii vor să se bucure de zilele libere pe care le au şi să recupereze cât se poate de mult la capitolul vacanţe şi aventuri în ţară”, arată platforma hotelieră online Travelminit.ro.

Cele mai căutate destinaţii pentru vacanţa de iarnă sunt staţiunile montane (în special Valea Prahovei), destinaţiile balneoclimaterice (Băile Felix, Băile Tuşnad), dar şi regiunile rustice din nordul ţării (Bucovina, Maramureş), locuri unde turiştii pot avea parte de experienţe memorabile.

De asemenea, platforma hotelieră online Travelminit.ro a dat startul campaniei Sărbători Magice, campanie realizată pe promotii.travelminit.ro în perioada 10-23 decembrie 2021, în urma căreia pot fi achiziţionate pachete promoţionale la cazări din toată România, oferte care pot fi oferite drept cadou de Crăciun sub forma unui voucher.

Potrivit unui studiu realizat de Compari.ro, care a analizat comportamentul de consum al românilor în preajma Crăciunului, aceştia vor cheltui anul acesta, în medie, 910 lei pentru cadourile de sărbători. Preţurile pentru un sejur de 2 nopţi pornesc de la 240 de lei, însă pot depăşi 1.000 de lei, în funcţie de tipul cazării şi de facilităţile incluse.

”Altfel spus, Travelminit.ro propune cele mai simpatice idei festive, vacanţe de pus sub brad în locul cadourilor clasice, 63% dintre ofertele disponibile în cadrul campaniei Sărbători Magice fiind sub 1.000 de lei”, mai arată platforma.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.