Ministrul Energiei Virgil Popescu a avut, vineri, o întâlnire de lucru cu Francesco La Camera - directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), iar discuţiile dintre cei doi au vizat planurile şi ţintele pe care România şi le-a asumat pentru a produce şi consuma cât mai multă energie verde.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Astăzi (vineri - n.r.) am avut o întâlnire de lucru şi cu Francesco La Camera - directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), în care ţara noastră este membră, cu ocazia participării la cea de-a XIII-a sesiune a Adunării. Am transmis că România este interesată de creşterea procentului energiei regenerabile în ponderea mixului energetic, inclusiv prin producerea de energie eoliană offshore. Alte preocupări sunt legate de reglementarea şi aplicarea soluţiilor inovatoare pentru decarbonare şi răcire, dar şi a soluţiilor tehnologice noi pentru decarbonizarea transportului, pentru a fi incluse în planul de lucru al IRENA. Iar toate aceste soluţii să fie detaliate în cadrul unor ateliere de lucru pe care să le organizăm în parteneriat cu IRENA, inclusiv la Bucureşti, alături de parteneri internaţionali şi din regiunea noastră”, a scris Virgil Popescu, vineri pe Facebook.
 
De asemenea, am discutat şi despre planurile şi ţintele pe care ni le-am asumat ca ţară pentru a produce şi consuma cât mai multă energie verde. Directorul general IRENA mi-a transmis că susţine România.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.