Compania chineză Xiaomi a înregistrat vineri o scădere accentuală a veniturilor în trimestrul al doilea, pe măsură ce cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume s-a contractat, lovită de restricţiile stricte legate de Covid-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vânzările au scăzut cu 20% de la un an la altul, până la 70,17 miliarde de yuani (10,31 miliarde de dolari), ratând estimările şi marcând un declin mai accentuat faţă de trimestrul precedent, când compania a înregistrat prima scădere a veniturilor de la listarea sa la bursă, transmite Reuters.

Profitul net a scăzut cu 67%, la 2,08 miliarde de yuani, ratând, de asemenea, estimările analiştilor.

”Pe piaţa chineză, a avut loc o revenire a pandemiei, aşa că, în consecinţă, cererea a fost dificilă şi slabă”, a declarat preşedintele Xiaomi, Wang Xiang, într-o discuţie telefonică cu analiştii referitoare la venituri.

Wang a adăugat că creşterea preţurilor combustibililor, costurile de producţie şi inflaţia au afectat şi vânzările în străinătate.

Profitul net a scăzut ca urmare a presiunii de lichidare a stocurilor prin vânzări şi promoţii.

Consumul din China a fost afectat de impactul restricţiilor din Shanghai şi din alte oraşe, în prima jumătate a anului.

Datele din această săptămână au arătat că a doua mare economie a lumii a încetinit în mod neaşteptat în iulie, în timp ce se străduia să lase în urmă impactul asupra creşterii din trimestrul încheiat în iunie al restricţiilor legate de Covid, ceea ce a determinat o reducere a dobânzilor de către banca centrală.

Sectorul telefoanelor mobile din China, care stagnează de mult timp, a fost afectat în mod special de recesiune, livrările de telefoane scăzând cu 10% în trimestrul al doilea, în termeni anuali, potrivit companiei de cercetare Canalys.

Vânzările de smartphone-uri Xiaomi, care generează mai mult de jumătate din veniturile totale ale companiei, au scăzut cu 29%.

În 2021, Xiaomi a înregistrat o creştere a vânzărilor după ce a câştigat cotă de piaţă de la rivalul Huawei Technologies, a cărui capacitate de a achiziţiona componente a fost afectată de sancţiunile SUA.

Cu toate acestea, explozia vânzărilor a fost de scurtă durată, iar preţul acţiunilor companiei a scăzut cu aproape 40% de la începutul anului 2022, lovit de încetinirea economiei chineze şi de slăbirea creşterii din străinătate.

În India, cea mai puternică piaţă a Xiaomi din afara Chinei, compania a fost supusă unor anchete guvernamentale pentru că ar fi evitat plata taxelor. Autorităţile fiscale indiene au confiscat în aprilie active de 725 de milioane de dolari, pretinzând că  Xiaomi a transferat ilegal fonduri în străinătate sub pretextul plăţilor de redevenţe. Xiaomi a negat orice faptă greşită.

Piaţa slabă a smartphone-urilor din China şi la nivel global a determinat compania să caute noi oportunităţi, această declarând la începutul acestei luni că a început să testeze vehicule cu conducere autonomă în anumite oraşe din China.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.