Directorul general al Oracle România Sorin Mîndruţescu a sosit miercuri seară, la sediul DNA, afirmând că în opinia sa este vorba despre o neînţelegere. ”Nu ştiu, acum aflăm. Consider că este o neînţelegere. Vom vedea”, a declarat Mândruţescu la sosirea la sediul DNA, fiind întrebat în legătură cu acuzaţiile care i se aduc atât lui, cât şi companiei. Procurorii DNA au făcut miercuri percheziţii la sediul Oracle România, directorul general al companiei Sorin Mîndruţescu anunţând la acel moment, prin intermediul avocatului, că nu cunoaşte acuzaţiile şi că va cere să afle mai multe elemente din dosar, însă,a precizat că, fiind o procedură în curs, va rămâne rezervat cu declaraţiile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Percheziţiile la sediul Oracle au loc încă de miercuri dimineaţă.

Directorul companiei Sorin Mândruţescu a transmis, prin avocatul său, pentru G4Media.ro că la acest moment nu cunoaşte ce acuzaţii formulează procurorii.

”Ceea ce pot spune este că am răspuns cu deschidere tuturor solicitărilor procurorilor şi că voi adopta o astfel de conduită şi pe viitor. Desigur, prin avocatul meu, voi cere sa aflu mai multe elemente din dosar, însa, fiind o procedură în curs, voi rămâne rezervat cu declaraţiile, apreciind că ele trebuiesc făcute doar în cadru institutional”, a transmis directorul Oracle.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.