Omul de afaceri şi fondatorul Sameday Courier Octavian Bădescu investeşte într-o franciză imobiliară, care va fi deschisă în luna august şi va funcţiona sub denumirea RE/MAX Freedom Group, după ce şi-a vândut pachetul de acţiuni deţinut la compania de curierat, reiese dintr-un comunicat transmis maţi de compania RE/MAX.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Principalul motiv pentru care am luat decizia de a investi într-o franciză imobiliară a fost interesul pe care l-am avut in ultimii ani pentru piaţa de real estate, mai ales pe segmentul pe care RE/MAX este lider de piaţă, cel rezidenţial, zona pe care sunt eu insumi sunt investitor. În plus, am analizat această oportunitate de peste jumătate de an, informându-mă la un nivel destul de detaliat cu privire la piaţa internă şi la evoluţiile de la nivel internaţional, în special ale brandului RE/MAX. Am studiat mai multe modele şi am concluzionat că, la acest moment, acest proiect este cel potrivit pentru a mă implica”, a afirmat Bădescu.

Acesta a subliniat că, în acest moment, pe piaţa imobiliară locală există un potenţial semnificativ, mai ales ţinând cont de caracteristicile pieţei, de nevoile existente privind un serviciu de calitate şi de peisajul concurenţial şi economic actual. Potrivit afirmaţiilor sale, antreprenorul îşi propune, într-un plan ce acoperă un orizont de timp de 8 ani, ca RE/MAX Freedom Group să depăşească ca şi anvergură proiectele sale antreprenoriale precedente. Octavian Bădescu are 42 de ani şi este antreprenor în sectorul serviciilor şi investitor.

De-a lungul timpului, Octavian a fost implicat ca fondator şi manager în diferite proiecte antreprenoriale în domenii precum cel de curierat, de cercetare de piaţă şi de marketing direct, cele mai relevante fiind Sameday Courier şi Retailplus Eastern Europe. eMAG, a devenit acţionar majoritar al firmei de curierat Sameday Courier, cu o participaţie de 80%, a anunţat pe data de 30 mai firma de curierat, care a precizat că Sameday îşi va continua evoluţia ca brand independent.

În urma tranzacţiei, Lucian Baltaru, director general al Sameday Courier, deţine 20% din acţiuni, iar eMAG - 80%, Octavian Bădescu vânzând pachetul deţinut în companie.

RE/MAX, înfiinţată în 1973 în Denver, are astăzi peste 100.000 de agenţi afiliaţi în birouri aflate în circa 100 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 33 de ţări, cu peste 1.600 birouri şi 15.000 de agenţi. În România RE/MAX îşi continuă planurile de expansiune din acest an, punând accent pe Bucureşti, principalul pol de dezvoltare imobiliară al ţării, unde sunt vizate 25 de francize în următorii ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.