Un judecător american a decis marţi că preluarea Activision Blizzard de către Microsoft poate avea loc, anunţ care a determinat autoritatea de reglementare antitrust din Marea Britanie să anunţe că este deschisă să analizeze din nou acordul, dacă Microsoft va răspunde preocupărilor sale care au blocat acordul în aprilie, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Microsoft a răspuns autorităţii britanice spunând că ia în considerare modul în care tranzacţia ar putea fi modificată pentru a răspunde preocupărilor formulate de Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe (CMA) din Marea Britanie, primul organism de reglementare care a blocat tranzacţia.

Toate părţile au spus că sunt de acord să ceară instanţei britanice să suspende audierea apelului Microsoft la sfârşitul acestei luni, în timp ce lucrează la noi propuneri.

Acordul de cumpărare a producătorului jocului ”Call of Duty” este cel mai mare convenit vreodată de Microsoft şi cel mai mare din istoria jocurilor video.

CMA a devenit primul organism de reglementare antitrust important care a blocat acordul, în aprilie, invocând îngrijorări legate de concurenţa pe piaţa de jocuri în cloud în curs de dezvoltare.

Ambele companii au reacţionat cu furie la decizie, Microsoft afirmând că ”a zdruncinat încrederea” în Marea Britanie ca destinaţie pentru afacerile în sectorul tehnologiei.

Uniunea Europeană a dat undă verde acordului la scurt timp după ce Marea Britanie l-a blocat, când a acceptat în linii mari aceleaşi angajamente pe care Marea Britanie le-a respins.

Guvernul Marii Britanii a declarat că a luat notă de decizie.

”CMA este un organism independent, responsabil de investigarea impactului fuziunilor şi achiziţiilor”, a spus un purtător de cuvânt.

Un judecător american a hotărât marţi că Microsoft poate continua acordul, respingând cererea de oprire temporară făcută de agenţia antitrust FTC.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.