Un grup de investitori belgieni şi români, specializaţi în e-commerce şi dezvoltare IT, scot din buzunar 500.000 euro pentru Wizmo.ro, o nouă platformă imobiliară dedicată atât sectorului rezidenţial, cât şi celui de business, care îşi propune ca, în următoarele trei luni, să ajungă la 100.000 de listări, potrivit unui comunicat de presă remis News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Site-ul de anunţuri imobiliare Wizmo.ro targetează, în egală măsură, proprietarii de imobile, agenţiile imobiliare, dezvoltatorii imobiliari, cât şi persoanele şi companiile care sunt în căutarea unui spaţiu construit sau teren, fie el de închiriat sau de vânzare.

“Pentru a demara această investiţie am analizat atent potenţialul pieţei de real-estate şi am observat că acesta este în creştere în marile oraşe ale ţării, în special pe segmentul rezidenţial şi office”, a declarat directorul general al Wizmo.ro, Maarten Deboo.

Managerul şi-a propus ca, în următoarele trei luni, Wizmo.ro să ajungă la 100.000 de listări, pe segmentele rezidenţial, comercial, office, industrial şi agricol. Din total, cele mai multe anunţuri vor fi pe segmentul rezidenţial, mai ales că, în perioada vară - toamnă, numărul căutărilor de apartamente de închiriat va fi în creştere.

”Piaţa de profil din România este aglomerată, însă nu saturată. Pentru consumatori nu contează ce platformă folosesc pentru orice tip de tranzacţii imobiliare,  atât timp cât găsesc ceea ce au nevoie”, mai spune Maarten Deboo.

Scopul declarat al lui Maarten Deboo este să devină sursa de căutare pentru toţi cei implicaţi în tranzacţiile imobiliare: cumpărători sau chiriaşi, proprietari, agenţii şi dezvoltatori imobiliari.

Comparativ cu alte platforme similare existente pe piaţa locală, noul site de anunţuri imobiliare are un sistem de review-uri, prin care clienţii pot da feedback legat de calitatea serviciilor agenţiilor, un instrument unic pe piaţa de profil.

O altă noutate a platformei este serviciul de mesagerie directă cu potenţialii clienţi. În acest fel, părţilor implicate într-o negociere le va fi mult mai simplu să intre în contact şi să definitiveze o tranzacţie.

Lansată la nivel naţional, pentru moment, Wizmo.ro funcţionează în varianta Beta, în scopul perfecţionării platformei pe baza opiniilor venite de la primii utilizatori.

Principalii competitori pe piaţă sunt site-urile Imobiliare.ro, cel mai mare portal din România, destinat exclusiv proprietăţilor imobiliare, Regatta.ro, Imopedia.ro,  OLX.ro şi Propertybook.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.