Twitter a refuzat să-şi plătească facturile la Google Cloud, deoarece contractul său urmează să fie reînnoit în această lună, ceea ce ar putea duce la paralizarea echipelor de încredere şi siguranţă ale companiei de social media, a relatat website-ul Platformer, citată de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înainte de preluarea de către Elon Musk a platformei de socializare, anul trecut, Twitter a semnat un contract pe mai mulţi ani cu Google, legat de combaterea spamului şi de protejarea conturilor, printre altele.

Articolull Platformer nu a oferit detalii despre modul în care conflictul dintre companii ar putea împiedica activitatea echipelor de încredere şi siguranţă ale Twitter.

Twitter încearcă să-şi renegocieze contractul cu Google cel puţin din martie.

Twitter găzduieşte unele servicii pe serverul său şi găzduieşte altele pe platformele cloud ale Amazon şi Google, a spus Platformer.

În martie, Amazon a avertizat Twitter că va reţine plăţile de publicitate din cauza facturilor restante ale companiei către Amazon Web Services pentru serviciile de cloud computing.

De la achiziţia de către Musk, Twitter a redus drastic costurile şi a concediat mii de angajaţi. Musk a ordonat companiei să reducă costurile de infrastructură, cum ar fi cheltuielile pentru serviciile cloud, cu 1 miliard de dolari, a declarat în noiembrie o sursă pentru Reuters.

Twitter nu a răspuns imediat la o întrebare prin e-mail, în timp ce Google nu a răspuns imediat la o solicitare de comentariu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.