Premierul Mihai Tudose ironizează, într-o postare pe Facebook, opiniile conform cărora România "stă rău", aducând drept contraargumente "stirile false" difuzate de Washington Post şi AFP referitoare la creşterea economică şi la faptul că ţara noastră este "tigrul Europei", afirmaţiile comisarului european Pierre Moscovici care notează că avem cea mai mare creştere după China, rectificarea bugetară pozitivă şi creşterea producţiei industriale. El califică drept "falsă problemă" faptul că această creştere ar fi bazată pe consum, afirmând că tendinţa spre consum înseamnă modernitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"După ce Washington Post şi AFP au răspândit tot felul de “false informaţii” privind creşterea economică a României, numind-o chiar “tigrul Europei”, Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri Economice şi Financiare susţine, în Prognoza Economică Europeană pentru toamna lui 2017, că ţara noastră are a doua cea mai mare creştere economică din lume, după China. Stăm rãu. Atât de rău încât am făcut a doua rectificare pozitivă din acest an", scrie Tudose pe Facebook.

El precizează că au fost alocaţi mai mulţi bani pentru sănătate, educaţie, protecţie socială, infrastructură şi alte domenii prioritare ale guvernării "cu respectarea ţintei de 2,96% deficit bugetar".

"Stăm atât de rău încât INS arată că producţia industrială are o creştere record de 7.7% în primele nouă luni ale anului", adaugă şeful Executivului.

Tudose afirmă că acesta este adevărul care reiese din cifre, iar "cei care susţin că această creştere este bazată exclusiv pe consum prezintă o falsă problemă".

"De exemplu, Marea Britanie (84,1%), Polonia (76,5%) sau Croaţia (77,9%,) sunt ţări cu o pondere mai mare a consumului în PIB decât cea a României (75,9%). Tendinţa de consum arată mai degrabă modernitate în cazul României şi nu trebuie privită ca o problemă. Încercăm astfel să schimbăm viziunea asupra acestei false probleme şi să atragem tot ceea ce poate aduce plus valoare proiectului nostru de modernizare a României", explică premierul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.