Trump după ce inflaţia din SUA a atins maximul ultimilor trei ani: ”Îmi place inflaţia”

Trump după ce inflaţia din SUA a atins maximul ultimilor trei ani: ”Îmi place inflaţia”

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că ”iubeşte inflaţia”, după publicarea datelor care arată că rata anuală a inflaţiei în Statele Unite a ajuns la 4,2% în luna mai, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, transmite CNBC.

Întrebat în Biroul Oval dacă este îngrijorat de accelerarea inflaţiei, Trump a răspuns că datele au fost ”grozave” şi a susţinut că preţurile vor scădea rapid după încheierea conflictului dintre Statele Unite şi Iran.

”Nu, îmi place. Cifrele au fost excelente. Ştiţi ce îmi place cu adevărat? Îmi place inflaţia”, a declarat Trump.

Preşedintele a afirmat că inflaţia ”va cădea ca o piatră” după terminarea războiului şi a făcut o serie de declaraţii confuze despre transporturile de petrol prin Strâmtoarea Ormuz.

”Am scos milioane de barili de petrol. Nimeni nu ştie asta. Ştiţi cine nu ştie? Iranul, până acum”, a spus Trump.

El a susţinut că Statele Unite au facilitat în secret trecerea unor petroliere prin regiune şi că acesta ar fi unul dintre motivele pentru care preţul petrolului se situează în jurul valorii de 85 de dolari pe baril.

Declaraţiile sale au venit în aceeaşi zi în care Departamentul Muncii a anunţat că indicele preţurilor de consum (CPI) a crescut cu 0,5% în luna mai faţă de luna precedentă, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns la 4,2%, în linie cu estimările economiştilor.

În schimb, inflaţia de bază, care exclude preţurile volatile ale alimentelor şi energiei, s-a situat la 2,9% în ritm anual, conform prognozelor.

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a declarat ulterior în Congres că nu are cunoştinţă despre presupusele operaţiuni descrise de Trump privind ”scoaterea” a milioane de barili de petrol din Iran. El a confirmat însă că armata americană a ajutat unele petroliere să tranziteze Strâmtoarea Ormuz şi că traficul maritim prin această rută a crescut semnificativ în ultima săptămână.

Comentariile lui Trump au generat reacţii rapide din partea opoziţiei democrate. Guvernatorul statului Illinois, JB Pritzker, a criticat declaraţia pe reţeaua X, afirmând că ”oamenii nu îşi mai permit să îşi hrănească familiile, iar pentru el dificultăţile lor sunt o glumă”.

Democraţii se pregătesc să folosească episodul în campania electorală pentru alegerile din noiembrie, în contextul în care inflaţia şi costul vieţii rămân printre principalele preocupări ale alegătorilor americani.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră