CFR anunţă, joi, că traficul feroviar este oprit temporar, joi, pe relaţia Augustin - Racoş - Rupea, fiind necesară intervenţia pentru înlocuirea unor elemente de susţinere a firului de contact. Trei trenuri sunt afectate deja, fiind oprite în staţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că traficul feroviar pe relaţia Augustin Racoş - Rupea este întrerupt temporar, deoarece este necesară intervenţia, cu drezina pantograf, în staţia Racoş, pentru înlocuirea unor elemente de susţinere a firului de contact şi de repoziţionare a acestuia”, a transmis, joi, CFR, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că staţionarea temporară a 3 trenuri de călători - IR 347, IR 1734 şi R 3503 - este necesară pentru a se asigura accesul drezinei pantograf în zona staţiei Racoş şi intervenţia personalului de specialitate, pentru remedierea deranjamentului. 

CFR a mai precizat că cele trei trenuri de călători staţionează temporar în gările Rupea, respectiv Augustin.  

”CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi îi asigură că personalul feroviar al SRCF Braşov depune toate eforturile pentru remedierea operativă a acestui deranjament şi reluarea circulaţiei feroviare în cel mai scurt timp”, a mai transmis compania.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.