Banca Românească a acordat touroperatorului Christian Tour o finanţare în valoare de trei milioane de euro, cu garanţie de stat emisă de EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari, care acoperă 70% din finanţare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Banca Românească a acordat companiei Christian’ 76 Tour, unul din cei mai importanţi tour operatori din România,  o finanţare în valoare de trei milioane de euro.  Fondurile sunt destinate asigurării necesarului de lichidităţi pentru activitatea curentă a companiei şi au fost acordate cu garanţie de stat emisă de EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari, care acoperă 70% din finanţare. Contextul economic generat de pandemie – care a afectat semnificativ domeniul turismului – a reprezentat principala provocare a tour operatorului român pentru depăşirea căreia a implementat mai multe măsuri de reducere a costurilor şi de îmbunătăţire a strategiilor de achiziţie şi de vânzări”, anunţă banca de stat.

 Ca urmare a acestor măsuri, agenţia de turism estimează pentru acest an o creştere a afacerilor la nivelul din 2019.

”Acest pachet de finanţare ne sprijină într-un moment foarte important pentru companie şi va fi folosit pentru desfăşurarea activităţii noastre în conditii optime. După un an 2020 extrem de greu şi provocator din toate punctele de vedere pentru turism, suntem încrezători că prin optimizările şi deciziile de îmbunătăţire luate în această perioadă pandemică, putem să sporim rata de profit, astfel încât să investim cu mai mare încredere în noi proiecte, în special pe zona de digi­talizare a experienţei utiliz­atorului final”, a spus Cristian Pandel, preşedinte Consiliului de Administraţie al companiei.

Christian Tour are 34 de puncte de lucru şi are încheiate parteneriate cu peste 1.200 de agenţii de turism din toată ţara. În anul 2020, compania a înregistrat vânzări în scădere de 134 de milioane de lei şi un profit de 1,8 milioane de lei. În anul 2021 vânzările au crescut până la nivelul de 310 milioane de lei şi un profit preconizat de 7,9 milioane de lei. Pentru anul 2022, compania se aşteaptă la o revenire puternică în industria vacanţelor şi ţinteşte o cifră de vânzări similară cu cea dinainte de pandemie, de peste 500 de milioane de lei.

“Anul acesta împlinim 25 de ani de activitate şi focusul nostru este să investim şi mai mult în procesele interne prin care să punem accent pe calitate şi satisfacţia clienţilor care ne-au ajutat să ajungem lideri de piaţă. Preconizăm o cerere masivă pentru vacanţe în 2022 şi ne aşteptăm ca peste 200.000 de clienţi să călătorească anul acesta alături de Christian Tour, touroperatorul cu capital 100% românesc”, a adăugat  Cristian Pandel, fondatorul companiei.

Christian Tour este membru fondator al Memento Group of Companies, cel mai mare grup turistic prezent pe piaţa din România încă din anul 1997, care şi-a diversificat constant portofoliul de servicii şi a construit o reţea de parteneri nu doar în Europa începând cu România, Republica Moldova, Serbia, Grecia, Turcia, Spania, Polonia, dar şi în Egipt, Tunisia, Emiratele Arabe Unite.

Din grupul de firme fac parte companii legate de activitatea de turism: Anima Wings – companie aeriană, Memento Bus – transport rutier de persoane, TUI Travel Center – reţea de agenţii de turism, reprezentantul exclusiv pentru Romania al liderului mondial de turism – TUI Germania.

Banca Românească are o reţea teritorială de aproape 85 de sucursale şi agenţii.

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.