Comunicarea prin apeluri video a început să-şi facă simţită prezenţa în cadrul Telegram, pentru început doar sub formă de test.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La începutul pandemiei, când comunicarea digitală, în scris, audio şi video, a explodat, cei de la Telegram au promis că vor implementa apelurile video cândva în cursul acestui an. Partea video este cel mai mare minus al aplicaţiei care, per ansamblu, oferă o funcţionalitate superioară marelui rival, WhatsApp.

Acum, Telegram a început să testeze apelurile video, înainte să le lanseze oficial. Însă, după cum se prezintă această facilitate în acest moment, va mai trece ceva timp până când va ajunge suficient de stabilă pentru a fi implementată pentru toţi utilizatorii.

Comunicarea video a fost implementată în versiunea beta de Telegram, care este o aplicaţie separată de cea obişnuită şi care nu este disponibilă în Google Play, ci trebuie descărcată şi instalată separat.

Interfaţa se aseamănă mult cu cele ale apelurilor video din alte aplicaţii, ceea ce este un lucru bun, deoarece utilizatorii se vor adapta rapid. Există butoane pentru schimbarea camerei, oprirea microfonului sau transmiterea doar a sunetului etc.

Nu lipseşte nici suportul pentru picture-in-picture, care lasă utilizatorul să comunice în scris cu alte persoane sau chiar să folosească alte aplicaţii în timp ce se derulează apelul video.

Din păcate, lipseşte posibilitatea realizării apelurilor video de grup, în care să fie implicate mai mult de două persoane. Cel mai posibil, aceasta va fi adăugată ulterior.

În stadiul actual, noua facilitate se mişcă destul de greu şi suferă de unele bug-uri, chestiuni de altfel de aşteptat într-o variantă beta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.