În primul semestru din 2026, au fost deschise 3.855 de proceduri noi de insolvenţă, în creştere cu 12,36% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, acesta fiind şi cel mai mare număr de noi insolvenţe înregistrate în primul semestru din ultimii 8 ani, potrivit unui studiu realizat de Coface România, în luna septembrie.
În acelaşi timp, au fost deschise 98 de noi proceduri de concordat preventiv, faţă de 64, în S1 din 2025, cele mai multe fiind înregistrate în sectorul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul (860), în timp ce cea mai mare creştere a numărului de insolvenţe a fost consemnată în Agricultură, silvicultură şi pescuit (78%).
„Cel mai recent studiu realizat de Coface România arată că în primul semestru din 2026 s-au deschis 3.855 de proceduri noi de insolvenţă în creştere cu 12,36% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut. Au fost deschise 98 de noi proceduri de concordat preventiv, comparativ cu 64 de noi proceduri de concordat preventiv deschise în S1 din 2025. Sectorul Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul a raportat cel mai mare număr de insolvenţe respectiv 860, în scădere cu 1% faţă de acelaşi interval de anul trecut”, arată Coface într-un comunicat de presă.
Alina Popa, Country Manager Coface România, spune că rezultatele din primul semestru al anului 2026 confirmă că mediul de afaceri din România rămâne sub presiunea încetinirii economice, a costurilor ridicate şi a măsurilor de consolidare fiscală.
„În aceste condiţii, ne aşteptăm ca disciplina la plată să rămână sub presiune, iar numărul insolvenţelor să îşi menţină tendinţa de creştere. Cu toate acestea, observăm o tendinţă pozitivă: tot mai multe companii aleg să adopte măsuri de restructurare preventivă înainte ca dificultăţile financiare să devină critice”, a declarat Alina Popa..
Într-un context marcat de incertitudine, gestionarea proactivă a riscurilor, disciplina financiară şi monitorizarea atentă a lichidităţii vor fi elemente esenţiale pentru consolidarea rezilienţei şi asigurarea continuităţii afacerilor pe termen lung, avertizează Alina Popa,
Prima jumătate a anului s-a aflat sub semnul instabilităţii, mai precizează reprezentanţii Coface. Astfel, în timp ce economia globală a rămas rezilientă în prima jumătate a anului 2026, România s-a confruntat cu o perioadă de stagflaţie, caracterizată prin contracţie economică şi inflaţie ridicată. PIB-ul României a înregistrat o scădere în S1 2026 de 0,8%, faţă de perioada similară din 2025 (serie brută) şi cu 1,6% pe serie ajustată sezonier, pe fondul prăbuşirii consumului şi a unei consolidări fiscale agresive.
Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, pe primul loc
Potrivit studiul Coface, primele trei sectoare în funcţie de numărul companiilor intrate în insolvenţă în primul semestru al anului curent sunt Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul (860), Construcţii (852) şi Transport şi depozitare (478).
Raportat la primele 7 sectoare de activitate, sectorul Agricultură, silvicultură şi pescuit a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de insolvenţe de aproape 78% comparativ cu primul semestru din 2025, urmat de Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice cu 21% şi Construcţii unde au fost înregistrate cu 17% mai multe insolvenţe faţă de primele 6 luni ale anului trecut, atrag atenţia realizatorii studiului.
„Gradul de concentrare mare al insolvenţelor din primele 7 sectoare (85% din totalul numărului de insolvenţe) este explicat de gradul sectorial de concentrare mare atât din punct de vedere al companiilor active din punct de vedere juridic cât şi economic (cifră de afaceri pozitivă). Astfel, companiile care activează în primele 7 sectoare de activitate reprezintă 72,7% din totalul companiilor active din punct de vedere juridic”, se precizează în document.
Radiografia sectoarelor de activitate
În primele luni ale anului 2026, sectorul Comerţului a înregistrat o contracţie a vânzărilor ceea ce a condus la o încetinire semnificativă a activităţii, din cauza inflaţiei mari (10%), scăderii cererii şi a încrederii consumatorilor, aflată la minime istorice.
În acelaşi timp, sectorul Construcţiilor a evoluat pozitiv în primul semestru al anului 2026, volumul lucrărilor fiind cu 13,9% (serie brută) mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2025. Cu toate acestea, el rămâne unul dintre cele mai riscante sectoare de activitate.
Specialiştii Coface arată că producţia industrială a României a scăzut cu 3,3% în S1 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Industria reprezintă aproximativ 15% din PIB-ul României în primul semestru al anului 2026, în timp ce în 2015 reprezenta 23,8% din PIB. Principalul contributor al acestui declin a fost industria prelucrătoare, care reprezintă aproximativ 80% din producţia industrială totală.
“Datele conturează un peisaj provocator pentru mediul de afaceri local în prima jumătate a acestui an. Companiile cu cifră de afaceri peste 500.000 euro şi care au intrat în insolvenţă în această perioadă este cu peste 60% mai mare faţă de perioada similară din 2025 (S1 2026 vs S1 2025). În primele 6 luni ale anului 2026 au fost deschise 98 de noi proceduri de concordat preventiv, comparativ cu 64 de noi proceduri de concordat preventiv deschise în primul semestru din 2025. Dintre acestea aproximativ 60% sunt companii care au realizat o cifră de afaceri peste 500.000 euro în anul financiar 2025. Această dinamică indică o adopţie tot mai mare a măsurilor de protecţie în rândul companiilor cu o maturitate şi o anvergură mai ridicate, crescând impactul economic şi social,“ a declarat Tiberiu Chesoi, Head of Claims Department Coface România.
Distribuţia teritorială a insolvenţelor
La nivel teritorial se remarcă creşterea foarte mare a numărului de insolvenţe în regiunea Nord-Est (Iaşi, Bacău, Suceava, Neamţ, Botoşani şi Vaslui), avans de aproape 40%, pe fondul numărului mare de companii mici din această regiune care activează în sectoarele vulnerabile, care au înregistrat cele mai multe insolvenţe: Comerţ, Construcţii, Transport şi Depozitare, HORECA.
O evoluţie similară se observă şi în regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi şi Olt) care a înregistrat în primele 6 luni ale anului 2026 o majorare a numărului de companii nou înmatriculate de doar 1,6% (faţă doar 7,9% la nivel naţional), comparativ cu perioada similară din 2025, dar şi o creştere mare a numărului de insolvenţe de peste 22% (S1 2026 comparativ cu S1 2025). Această evoluţie confirmă faptul ca într-o perioadă cu inflaţie ridicată - consolidare fiscală – recesiune regiunile cele mai vulnerabile sunt cele unde media PIB/locuitor este mult sub media naţională, precizează Coface.
Mediul de afaceri local
Mediul de afaceri din România rămâne unul dinamic, caracterizat printr-o capacitate ridicată de regenerare. În ciuda creşterii numărului dizolvărilor şi suspendărilor în ultimii ani, ceea ce indică presiuni constante, în special asupra companiilor mici şi mijlocii, se menţine un ritm ridicat al înmatriculărilor, ceea ce confirmă potenţialul antreprenorial, atrag atenţia realizatorii studiului.
În S1 2026, numărul companiilor radiate a fost de 46.283, în creştere cu 6% faţă de acelaşi interval de anul trecut. În S1 anul curent s-a raportat o creştere de 8% a numărului de înregistrări comparativ cu aceeaşi perioadă de anul precedent, 41.491 dintre acestea fiind SRL-uri.
„Presiunile la care a fost supus mediul de afaceri în ultima perioadă (inflaţie ridicată, consolidare fiscală, etc) au început deja să producă efecte negative: numărul companiilor radiate si a celor intrate în insolvenţă fiind la maximele ultimilor ani”, declară reprezentanţii Coface.
