Stocurile de produse contractate în cadrul Programului pentru şcoli vor fi redistribuite către organizaţii umanitare, unităţi sanitare, de asistenţă socială, de îngrijire şi asistenţă medico-socială, dacă se vor suspenda cursurile în unităţile de învăţământ preuniversitar, potrivit unei Ordonaţe de Urgenţă aprobată în şedinţa de miercuri a Executivului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decizia vine în contextul în care recent  preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, semnala că peste 600 de tone de lapte, în total aproximativ trei milioane de produse, zac, ambalate, într-un depozit din judeţul Timiş. Produsele ar fi trebuit să fie distribuite în şcoli, în cadrul programului ”Laptele şi cornul”, însă acestea nu au mai ajuns la elevi, odată cu declanşarea pandemiei de coronavirus şi închiderea şcolilor. . Firma producătoare urmează, cel mai probabil, să le distrugă, după ce vor expira, iar acest lucru va presupune costuri suplimentare. ”Am făcut nenumărate solicitări şi scrise şi public spre Guvernul României pentru a rezolva această situaţie”, susţinea preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra.

”În Şedinţa de Guvern din 22 iulie a fost aprobată o Ordonanţă de urgenţă care completează art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene şi pentru adoptarea unor măsuri privind redistribuirea stocurilor de produse înregistrate ca urmare a suspendării cursurilor în instituţiile de învăţământ preuniversitar. Prin acest act normativ se creează cadrul legal ca în situaţia suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar, disponibilul de produse contractate şi nedistribuite să poată fi redistribuit către organizaţii umanitare, unităţi sanitare, de asistenţă socială, de îngrijire şi asistenţă medico-socială sau în favoarea beneficiarilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, în baza unei metodologii stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, a informat ministerul.

De asemenea, proiectul de ordonanţă de urgenţă stabileşte condiţiile pe care stocurile de produse contractate, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 559/2019 privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2019-2020, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018, rămase nedistribuite la data suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi redistribuite altor beneficiari: produsele să se fi aflat în stocul furnizorului la data suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar, respectiv 11 martie 2020, potrivit prevederilor art. 2 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă nr. 6/2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus; produsele aflate în stoc au fost fabricate/achiziţionate în scopul distribuirii conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 559/2019.

O altă condiţie prevede ca produsele să corespundă întocmai, din punct de vedere al denumirii şi caracteristicilor, cu cele prevăzute în contractele/acordurile-cadru de furnizare. Ele trebuie să fie produse gata de consum, în sensul că nu mai necesită prelucrări suplimentare, cu excepţia merelor care pot fi spălate şi ambalate, fără ca aceste operaţiuni să conducă la creşterea preţului prevăzut în contractele/acordurile-cadru de furnizare.

Produsele trebuie să poată fi inventariate cantitativ şi calitativ la furnizor, atât faptic cât şi scriptic, în baza documentelor de evidenţă a gestiunii.

Data durabilităţii minimale trebuie să nu fie depăşită la momentul redistribuirii.

”Totodată, prin acest act normativ se prevede colaborarea autorităţilor la nivel judeţean (consiliu judeţean + consilii locale) şi se stabilesc obligaţiile autorităţilor contractante în sensul modificării clauzelor contractuale în ceea ce priveşte noua destinaţie a produselor, precum şi în sensul asigurării pistei de audit prin întocmirea diferitor documente care să demonstreze respectarea condiţiilor de redistribuire a produselor, ţinând cont de faptul că aceste produse fac obiectul plăţii în baza contractelor de furnizare încheiate, cu încadrarea în sumele alocate conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 559/2019”, informează Ministerul Agriculturii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.