Ştefan Radu Oprea, ministrul Economiei, declară că fondurile UE accesate de România de la aderare (2007) şi până in septembrie 2023 au ajuns la 89,4 miliarde de euro, în timp ce soldul fluxurilor, sumele primite minus contribuţii ale României la bugetul UE a depăşit 60 de miliarde de euro. El subliniază că economia noastră şi nivelul de trai au crescut de când suntem membri UE cu posibilitatea accesării fondurilor europene şi a avantajelor pieţei comune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cum ar fi arătat economia României fără apartenenţa la piaţa unică şi fără fonduri europene? Este o întrebare la care am încercat să răspund astăzi în faţa a peste 600 de membri PES Activists. Cred că sunt câteva cifre care spun foarte mult despre evoluţia economiei României, prin comparaţie între 2007 şi astăzi: PIB-ul nominal era în 2007 - 404,7 miliarde lei, în 2022 - 1401,3 miliarde lei; În perioada 2007 – 2022, România a avut o creştere economică medie anuală (creştere PIB real) de 3.04%, a doua cea mai mare din regiune, dupa Polonia (3.83%), peste media UE27 de 1.2%. Salariul minim brut pe economie a crescut de la 390 lei la 1 ianuarie 2007, la 3.300 lei la 1 ianuarie 2024”, scrie ministrul Economiei pe Facebook.

Ştefan Radu Oprea precizează că ”fondurile UE accesate de România de la aderare (2007) şi până in septembrie 2023 au ajuns la 89,4 miliarde de euro, în timp ce soldul fluxurilor (sume primite minus contribuţii ale României la bugetul UE) a depăşit 60 de miliarde de euro”. ”PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare a înregistrat o creştere de la 40% media UE27, în 2006, la 76% in 2022. Romania a depaşit Grecia, Ungaria si ne apropiem de Polonia”, mai spune ministrul.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Ştefan Radu Oprea menţionează că este evident faptul că economia noastră şi nivelul de trai au crescut de când suntem membri UE cu posibilitatea accesării fondurilor europene şi a avantajelor pieţei comune.

”Aş da însă şi un alt exemplu în contextul vocilor extremiste care spun că ar trebui să reconsiderăm locul nostru de Stat Membru al Uniunii Europene. În Marea Britanie dezinformarea premergătoare Brexitului spunea că britanicii cheltuiesc mai mulţi bani cu bugetul UE decât primesc. Astăzi, ultimele date arată că decizia de părăsire a Uniunii Europene a costat economia UK 160 de miliarde de euro. Viaţa cetăţenilor s-a scumpit, iar mediul de afaceri suferă prin barierele în calea comerţului pe care le resimte”, mai afirmă Oprea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.