Departamentul american al Transporturilor a anunţat miercuri că folosirea ţigărilor electronice la bordul aeronavelor comerciale este interzisă, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noua legislaţie vizează atât companiile aeriene americane, cât şi companiile străine care operează zboruri pe teritoriul Statelor Unite.

„Această regulă este importantă pentru că protejează pasagerii de expunerea nedorită la aerosolii din fum, care sunt eliberaţi în timpul folosirii ţigărilor electronice la bordul aeronavelor”, a explicat Departamentul american al Transporturilor.

Oficialii americani au precizat că decizia a fost luată pentru a elimina orice confuzie cu privire la interzicerea fumatului în aeronavele comerciale, care ar trebui să includă şi ţigările electronice.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.