Introducerea uniformelor şcolare ar putea reduce presiunea asupra copiilor provocată de diferenţele materiale dintre familii, susţine senatorul Daniel-Cătălin Zamfir, iniţiatorul unui proiect legislativ în acest sens. De cealaltă parte, senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu afirmă că nu există date care să arate că uniformele reduc bullyingul şi avertizează că măsura ar putea însemna o nouă cheltuială pentru părinţi. Reprezentanţii părinţilor consideră că decizia privind ţinuta elevilor ar trebui să rămână la nivelul fiecărei comunităţi şcolare.
Subiectul introducerii uniformelor în şcoli a fost dezbătut în emisiunea „Viitor pentru România”, de la Prima News, în contextul proiectului legislativ iniţiat de senatorul Daniel-Cătălin Zamfir.
Daniel-Cătălin Zamfir: Uniforma poate reduce presiunea asupra elevilor
Daniel-Cătălin Zamfir a explicat că proiectul a pornit de la ideea că şcoala nu ar trebui să fie un loc în care elevii „să-şi etaleze ultimele apariţii vestimentare”, ci un spaţiu în care să conteze ceea ce poate şi ceea ce este fiecare copil.
Senatorul consideră că diferenţele financiare dintre familii devin vizibile inclusiv prin vestimentaţie şi pot pune presiune asupra elevilor. Uniforma ar putea oferi, în opinia sa, un sentiment de apartenenţă la comunitatea şcolară şi ar diminua una dintre sursele discriminării.
„Ţinuta cu care vin elevii la şcoală este o formă de presiune asupra celor care n-au posibilităţile materiale pe care le au alţii”, a susţinut Daniel-Cătălin Zamfir. Acesta şi-a exprimat convingerea că introducerea ţinutei şcolare ar elimina această formă de bullying, chiar dacă nu ar putea rezolva toate problemele cu care se confruntă elevii.
În privinţa costurilor, senatorul a precizat că uniformele nu ar urma să fie finanţate de Ministerul Educaţiei, iar fiecare unitate de învăţământ ar urma să stabilească ţinuta. Autorităţile locale ar putea interveni pentru subvenţionarea costurilor în cazul familiilor cu venituri reduse.
Ruxandra Cibu Deaconu: „Narativul că ar reduce bullyingul nu este susţinut prin date”
Senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu a contestat unul dintre principalele argumente invocate în susţinerea proiectului. Senatoarea a afirmat că nu au fost prezentate date care să demonstreze că introducerea uniformelor reduce bullyingul.
„Narativul pe care s-a construit acest proiect, şi anume acela că ar reduce bullyingul, nu este susţinut prin date”, a declarat aceasta, atrăgând atenţia şi asupra priorităţilor sistemului de educaţie: clase supradimensionate, copii care ajung nemâncaţi la şcoală sau situaţii în care părinţii ajung să suporte diferite cheltuieli educaţionale.
Senatoarea a ridicat şi problema finanţării uniformelor, arătând că proiectul nu stabileşte suficient de clar cine va suporta costurile. În opinia sa, această lipsă de claritate ridică inclusiv probleme de constituţionalitate.
Părinţii: decizia ar trebui lăsată comunităţilor şcolare
Valentin Ilie, preşedintele Federaţiei Naţionale a Părinţilor EDUPART, filiala Sector 2, a arătat că şcolile care au dorit să adopte un cod vestimentar au deja această posibilitate.
Din perspectiva sa, decizia ar trebui să rămână la nivelul comunităţilor şcolare, mai ales în condiţiile în care pentru familiile din zonele defavorizate uniforma ar putea reprezenta o cheltuială suplimentară.
În ceea ce priveşte bullyingul, Valentin Ilie a susţinut că problema principală nu este purtarea unui anumit tricou sau a unei uniforme, ci eficienţa prevenţiei şi a intervenţiei în şcoli.
Proiectul se află încă în parcurs legislativ. Potrivit explicaţiilor oferite în emisiune, Senatul este prima Cameră sesizată, iar ulterior proiectul urmează să ajungă la Camera Deputaţilor, care este decizională.




























