Investiţiile în infrastructura energetică a ţării ar avea un impact major în reducerea facturilor pentru populaţie, în contextul în care 64% dintre subiecţi îşi asigură încălzirea cu centrală proprie pe gaze naturale, arată un sondaj iniţiat de CIS Gaz, companie cu activătăţi în industria gazelor naturale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În 2022 şi primul semestru al acestui an, mulţi români s-au plâns de facturile mai mari la energie, în condiţiile în care costurile au avut un avans şi de 100% în unele cazuri, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Costurile cu utilităţile au urcat mult sau foarte mult în ultimele 12 luni”, consideră peste 95% dintre românii care au participat la un sondaj iniţiat de CIS Gaz, companie românească activă în industria gazelor naturale, în rândul a 1.383 de respondenţi la nivel naţional.

Aproape 37% dintre cei intervievaţi atrag atenţia că investiţiile în infrastructura energetică a ţării ar avea un impact major în reducerea facturilor pentru populaţie, în contextul în care 64% dintre subiecţi îşi asigură încălzirea cu centrală proprie pe gaze naturale.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Peste 82% dintre respondenţi au subliniat că facturile din iarnă au fost cu cel puţin 25% mai mari decât în iarna anterioară, iar aproape 80% susţin că impactul asupra bugetului familiei a fost puternic sau foarte puternic. Printre măsurile care ar trebui luate pentru a atenua impactul facturilor la nivelul populaţiei, în afară de investiţiile în infrastructură, ar fi nevoie de investiţii pentru o mai bună izolare a locuinţelor (44,3%), care ar duce la creşterea eficienţei energetice, şi de acordarea de ajutoare suplimentare pentru instalarea unor panouri solare (33,7%).

Pentru a face faţă costurilor ridicate, aproape 50% dintre români susţin că au redus temperatura din locuinţă, 38,6% au redus bugetele alocate altor cheltuieli, iar peste 24% au investit pentru a reduce pierderile de energie ale locuinţei.

Încălzirea (52,6%) şi electrocasnicele mari (30,2%) sunt considerate de către români cele mai mari consumatoare de energie din casa lor, iar cele mai mari pierderi de energie ar avea loc prin ferestre, uşi (32,5%) şi pereţi (27,8%).

Sondajul CIS Gaz privind percepţia românilor asupra problemelor sistemului energetic a fost desfăşurat, la nivel naţional, în iunie 2023 prin platforma iVox, pe un eşantion total de 1.383 de utilizatori de internet din România. Puţin peste 50% dintre participanţi sunt bărbaţi, peste 48% au vârsta de cel puţin 45 de ani, iar peste 86% locuiesc în mediul urban.

CIS GAZ este o companie românească cu capital 100% privat, fondată în 1990 şi este azi unul dintre cei mai importanţi jucători din industria de petrol şi gaze naturale din România, specializaţi în execuţia instalaţiilor tehnologice de suprafaţă, a conductelor de colectare a gazelor naturale, a conductelor de transport gaze naturale şi a staţiilor de comprimare aferente acestora, precum şi execuţia racordurilor şi a staţiilor de reglare-măsurare a gazelor naturale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.