Scumpirile din ultimul an şi instabilitatea economică i-au determinat pe români să adopte o atitudine mai conservatoare faţă de cheltuielile neesenţiale, inclusiv vacanţele. Potrivit unui sondaj realizat de tbi bank, la nivel naţional, peste 75% dintre români afirmă că îşi vor finanţa concediul din acest an exclusiv din economiile personale. Aproape două treimi dintre români (64,5%) spun că în 2025 vor merge într-o singură vacanţă sau, cel mult, în două, iar peste 16% declară că nu îşi vor permite nicio vacanţă în acest an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Scumpirile din ultimul an şi instabilitatea economică i-au determinat pe români să adopte o atitudine mai conservatoare faţă de cheltuielile neesenţiale, inclusiv vacanţele. Astfel, conform unui sondaj realizat de tbi bank, la nivel naţional, peste 75% dintre români afirmă că îşi vor finanţa concediul din acest an exclusiv din economiile personale, semn că ideea de „vacanţă fără griji” începe, mai mult ca niciodată, cu liniştea financiară”, arată banca.

Pentru alţi 4,3% dintre români, banii necesari vacanţei vor proveni din salariul obţinut în luna anterioară plecării, o abordare care indică planificare atentă şi refuzul de a apela la resurse externe.

Chiar şi atunci când este nevoie de un sprijin financiar suplimentar, românii preferă să nu se îndatoreze integral. Aproape 14% spun că vor acoperi costurile vacanţei printr-un mix de economii (50%) şi credit (50%). Împrumutul integral pentru vacanţă rămâne o soluţie marginală: mai puţin de 2% dintre respondenţi spun că vor merge în concediu exclusiv cu bani împrumutaţi.

„Consumatorul român din 2025 nu mai este definit de spontaneitate, ci de prudenţă şi calcule lucide. Într-un context marcat de scumpiri şi incertitudine economică, impulsul a lăsat loc realismului. Oamenii sunt mai atenţi, mai rezervaţi şi, poate, mai înţelepţi în faţa cheltuielilor care nu sunt absolut necesare”, spune Ionuţ Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi.

Pentru cei mai mulţi români, vacanţele din 2025 vin cu un buget bine definit şi mai degrabă conservator. Peste o treime dintre respondenţi (34,1%) au alocat sub 1.000 de euro pentru concediul din acest an, în timp ce aproape 51% spun că vor cheltui între 1.000 şi 3.000 de euro. Doar o minoritate (aproximativ 15%) depăşeşte acest prag, semn că prudenţa financiară dictează alegerile de vacanţă în 2025.

Percepţia generală este că vacanţele s-au scumpit considerabil: aproape 7 din 10 respondenţi estimează că vor plăti cu cel puţin 25% mai mult comparativ cu anul trecut. Acest lucru influenţează nu doar durata şi tipul concediului, ci şi destinaţia aleasă sau momentul plecării.

Pentru mulţi români, vacanţa devine astfel o ecuaţie atent calculată între dorinţă şi posibilitate. Într-un climat economic încă volatil, românii aleg să îşi adapteze planurile la buzunar, evitând cheltuielile impulsive şi reorientându-se către variante mai accesibile sau mai bine planificate din timp.

Aproape două treimi dintre români (64,5%) spun că în 2025 vor merge într-o singură vacanţă sau, cel mult, în două, semn clar al unei planificări mai prudente şi a limitării cheltuielilor pentru relaxare. Mai mult de 16% declară că nu îşi vor permite nicio vacanţă în acest an, fie din considerente financiare, fie din lipsă de timp sau priorităţi personale.

Atunci când vine vorba de formatul preferat, românii aleg din ce în ce mai des flexibilitatea. Peste 51% spun că optează pentru o vacanţă principală, mai lungă, completată de câteva zile libere răspândite de-a lungul anului - fie pentru city break-uri, fie pentru nevoi personale. Doar 29% îşi planifică două vacanţe mai lungi în sezoane diferite, în timp ce restul (aproximativ 20%) preferă mai multe weekenduri prelungite, ca formă de evadare ocazională din rutina zilnică.

Sondajul tbi bank a analizat nevoile de finanţare ale românilor şi a fost desfăşurat în aprilie 2025, la nivel naţional, prin platforma iVox, pe un eşantion total de 1.030 utilizatori de internet din România. Peste 46% dintre participanţi sunt de sex feminin, iar peste 41% au un venit net mai mare de 5.000 de lei.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.