Directorul general al companiei de stat Tarom, Werner Wolff, a solicitat, în perioada 20 noiembrie - 29 decembrie 2017, realizarea unei analize la nivel intern privind impactul economico-financiar al cheltuielilor companiei, fiind realizată ulterior o scădere a acestora cu aproximativ 12,7 milioane lei pe an, a anunţat vineri compania.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La finalul lunii noiembrie, Werner Wolff, fost director în cadrul reţelei de dealeri BMW Automobile Bavaria, a fost numit director general al companiei de stat Tarom, al cincilea şef al companiei din acest an.

Reevaluarea cheltuielilor a generat, într-o primă etapă, optimizarea activităţilor Tarom, a anunţat vineri compania.

”Astfel, a fost dispusă reevaluarea cheltuielilor, ceea ce a generat într-o primă etapă optimizarea activităţilor logistice ale Tarom, cât şi eficientizarea operaţiunilor informatice pentru deservirea pasagerilor”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii Tarom spun că măsurile întreprinse de directorul general reprezintă un prim pas în redresarea activităţii companiei şi repoziţionarea strategică a acesteia in industria aviatică internaţională.

Tarom a fost înfiinţată în 1954 şi se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Tarom estimează că va înregistra în 2017 pierderi în valoare de 206,79 milioane lei, potrivit proiectului de buget.

În 2016, Tarom a raportat pierderi de 46,97 milioane lei (11,1 milioane euro), pe fondul scăderii veniturilor şi al valorii activelor imobilizate.

Bugetul companiei arată că 2017 ar urma să fie al zecelea an de pierderi pentru Tarom, având în vedere că societatea nu a mai înregistrat profit din 2007.

De asemenea, compania estimează pentru anul trecut venituri totale de 1,14 miliarde lei, potrivit bugetului rectificat, faţă de 1,24 miliarde lei, cât arăta bugetul aprobat în septembrie.

De altfel, la nivelul lui 2016, Tarom a realizat venituri totale de 1,24 miliarde lei. Compania are circa 1.900 de angajaţi.

Principalii competitori ai companiei sunt Wizz Air, Blue Air şi Ryanair.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.