Lavrov crede că NATO nu va mai rezista mult timp, iar UE se transformă într-un bloc militar antirus

Lavrov crede că NATO nu va mai rezista mult timp, iar UE se transformă într-un bloc militar antirus

Alianţa Nord-Atlantică nu va mai rezista mult timp, iar încercarea de a inventa noi pretexte pentru prelungirea existenţei NATO nu poate continua mult timp, a declarat joi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la Forumul Economic de la Vladivostok, relatează TASS.

În acelaşi timp, UE şi-a pierdut avantajele şi s-a transformat într-un bloc militar antirus, a arătat şeful diplomaţiei de la Moscova.

„Uniunea Europeană s-a transformat într-un bloc militar anti-rus, deschis agresiv, care serveşte drept sprijin pentru NATO. Şi în această calitate nu va rezista mult timp, după părerea mea, sau mai bine zis, nu îşi va păstra scopul iniţial. Iar NATO, de asemenea – am menţionat acest lucru în discursul meu –, caută un motiv pentru a-şi prelungi existenţa. Iată că a apărut Afganistanul după atentatele din New York din septembrie 2001, iar apoi campania din Afganistan s-a încheiat fără glorie”, a comentat Serghei Lavrov.

„Apoi a început o mişcare de renaştere a viziunilor rusofobe, antisovietice şi anti-ruse. Nu cred că vor rezista mult timp, deoarece încercarea de a inventa noi pretexte pentru prelungirea existenţei, încercarea de a inventa aceste pretexte prin extinderea dominaţiei sale asupra acestei regiuni, asupra Asiei de Sud-Est şi de Nord-Est, sub sloganul «limitarea Chinei», problema Taiwanului este amplificată, această încercare nu poate continua mult timp, trebuie să se epuizeze la un moment dat şi, din nou, alegătorii vor întreba: ce căutăm noi acolo?”, prezice ministrul rus de externe.

„Este vorba de sume uriaşe, atunci când cheltuielile militare cresc, în urma deciziilor luate, de la 2% la 5% din buget sau din PIB – nu contează, desigur, acest lucru se reflectă asupra nivelului de trai cotidian din aceste ţări”, a subliniat Lavrov.

CITEȘTE ȘI Putin afirmă că există şanse pentru negocieri constructive cu Ucraina, dar spune că discuţiile ar trebui purtate direct / Infirmă zvonurile despre o mobilizare / Aliaţii Kievului sunt complici la terorism / Steven Seagal, mare prieten al Rusiei

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră