Germania nu este ”bolnavul Europei”, a declarat miercuri preşedintele băncii centrale a ţării, Bundesbank, Joachim Nagel, pentru CNBC, recunoscând în acelaşi timp că creşterea economică ”nu este bună în acest an”, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vorbind de la reuniunea anuală a Băncii Mondiale a FMI de la Marrakech, Nagel a spus că nu ar trebui să comparăm situaţia economică actuală a Germaniei cu perioada în care a fost descrisă ultima dată drept ”bolnavul Europeo”.

Analiştii au inventat pentru prima dată acest nume în 1998, în timp ce ţara a trecut prin consecinţele costisitoare ale unei economii post-reunificare.

”Este o situaţie complet diferită, diferită. Sunt necesare unele schimbări structurale, dar dacă luăm, de exemplu, piaţa muncii, încă conducem economia pe ocuparea forţei de muncă, mai mult sau mai puţin. Cred că există această înţelegere că trebuie să facem ceva, dar nu suntem bolnavul Europei”, a spus Nagel.”

Dezbaterea dacă Germania ar trebui din nou descrisă drept ”bolnav” s-a declanşat după previziunile că cea mai mare economie a Europei va fi singura economie europeană majoră care se va contracta în 2023.

”Nu este bine anul acesta, [dar] creşterea revine anul viitor”, a spus Nagel.

Bundesbank estimează că economia germană va creşte cu 1,2% anul viitor, faţă de scăderea de 0,3% pe care o vede pentru 2023.

Fondul Monetar Internaţional are o viziune ceva mai pesimistă, estimând că Germania va experimenta o slăbiciune continuă” a creşterii sale şi că economia se va extinde cu 0,9% în 2024, potrivit datelor publicate pe 10 octombrie.

Prognoza de creştere a FMI pentru Germania este sub media de 1,2% anticipată pentru zona euro.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.