Directorul general al Apple, Timp Cook, a declarat luni că toată lumea ştie că sistemul de impozitare a corporaţiilor la nivel global trebuie reformat, el susţinând schimbarea reglementărilor mondiale care sunt discutate în prezent, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dezvoltarea unor giganţi ai internetului precum Apple a împins la limită reglementările fiscale internaţionale, determinând Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) să discute reforme la nivel global referitoare la modul în care ar trebui să fie taxate companiile multinaţionale.

Reformele analizate se referă la înregistrarea profiturilor companiilor multinaţionale în ţări cu fiscalitate redusă, cum ar fi Irlanda, unde sunt înregistrate, şi nu în ţările unde se află clienţii.

”Cred că, logic, toată lumea ştie că trebuie modificate, aş fi ultima persoană care să afirme că actualul sistem, sau sistemul anterior, a fost un sistem perfect. Sper şi sunt optimist că OCDE va găsi ceva”, a spus Cook.

El a continuat: ”este foarte complicat să ştii cum să impozitezi o multinaţională...Dorim cu disperare să fie corect”.

Cook a primit un premiu din partea agenţiei irlandeze responsabilă cu atragerea companiilor străine, pentru recunoaşterea contribuţiei multinaţionalelor în ţară.

Apple este unul dintre cei mai mari angajatori din Irlanda, cu 6.000 de angajaţi. Compania a contestat, alături de guvernul irlandez, un ordin al Uniunii Europene potrivit căruia Apple ar trebui să plătească Irlandei taxe retroactive de 13 miliarde de euro, la a doua cea mai înaltă instanţă a UE. Procesul ar putea dura mai mulţi ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.